OPINIE: Anghelescu stă mândru cu demisia pe masă, Giurgiu se duce la vale. Primarul „n-am bani” devine primarul „SĂRĂCIE pe vecie!” ?!

Must Read

Aveţi pe cineva din Giurgiu care vă enervează, aşa, că e prea vesel şi vreţi să-i stricaţi ziua şi să-l băgaţi în depresie? Nimic mai simplu, daţi-i link-ul cu emisiunea de azi a primarului Adrian Anghelescu, prezent la Open TV, şi-l veţi termina psihic.

Ne-am obişnuit, deja, iată!, de 5 ani şi jumătate, cu văicărelile primarului PNL, dar cred că azi a atins apogeul. Azi n-a mai fost doar „primarul N-AM BANI”, a fost de-a dreptul „primarul SĂRĂCIE pe vecie!”, frate cu premierul coleg de partid. Apocaliptic, de-a dreptul. Inacceptabil pentru funcţia pe care o ocupă şi pentru responsabilitatea pe care şi-a asumat-o în faţa a zeci de mii de oameni.

N-o lungesc, că n-are rost, dar a zis, cu subiect şi predicat: n-are de unde să ia bani ca să facă lucruri, pentru că giurgiuvenii nu vor să plătească nimic. A făcut referire, printre altele, şi la noile taxe introduse anul ăsta.

Bun. Păi, domnule primar, cum dracului să mai vrea giurgiuveanul să plătească, în condiţiile în care avem aşa:

  • Unul dintre cele mai mari preţuri la gigacalorie din ţără. La Arad, de exemplu, o gigacalorie este undeva până în 400 de lei, la Giurgiu este 1.000 de lei(şi nici subvenţie nu mai avem)
  • Unele dintre cele mai mari impozite auto din ţară. Avem impozite care le depăşesc cu mult pe cele din oraşe mari ale României(pe demonstrate!)
  • Facturile la apă sunt, în unele cazuri, mai mari decât cele de la curent
  • Tariful pentru gunoi a crescut… de câte ori, în ultimii ani?
  • ş.a.m.d.

Cu toate astea, străzile sunt mizerabile, parcurile neîngrijite, unele străzi arată ca după o… întâlnire scurtă cu drone străine, din când în când avem munţi de gunoaie în spatele blocurilor.

Şi domnia sa o dă pe partea carosabilă. Cum ar veni, giurgiuveni, nu vreţi să plătiţi în plus, aşa vă lasă tata!

Apoi, în completare, dacă vreţi, Anghelescu a mai făcut o afirmaţie pentru care, în mod normal, ar fi trebuit să ia demisia aia de pe masă şi să şi-o dea. IERI! A zis că avem undeva la 3 sau 4% din PIB-ul Sectorului 4 şi că să avem pretenţii de banii ăştia. Îţi stă mintea-n loc, nu alta! Deci, gata, kaput, s-a încheiat. Suntem săraci, murim săraci. „Nema potirința, ce mai chichirez gâlceavă!”.

Măi, oameni buni, voi auziţi ce a putut să iasă din gura unui PRIMAR care s-a lăudat şi acum 5 ani, dar şi anul trecut, că are tot ce-i trebuie ca să facă din rahat bici în Giurgiu? Ştiţi ce a făcut, nu? Fix invers: din bici ditamai rahatul. Mă scuzaţi!

Şi degeaba se supără pe oricine îi spune asta pentru că, din nou, azi, dl. Anghelescu şi-a recunoscut neputinţa. A zis cu emfază că stă cu demisia pe masă de când s-a pus pe scaunul ăla, ca şi cum asta ne plăteşte nouă factura la gaze, dar nu şi-o dă pentru că s-ar putea să vină alţii care ar fi mai naşpa decât el.

Nu există, vă rog, nu vă supăraţi! NU există…

În finel, cu un lucru chiar sunt de acord cu dl. primar: sunt foarte mulţi cetăţeni certaţi cu bunul simţ, ca să nu zic că sunt nişte nesimţiţi needucaţi, dar ştiţi cât de simplu rezolvaţi asta? Şi făceaţi şi bani frumoşi la bugetul local.

Uite, v-aţi lăudat că puneţi vreo 2.000 de camere de supraveghere în tot oraşul. N-aţi pus. Că, dacă le aveaţi şi le foloseaţi, amendaţi toţi nesimţiţii care aruncă gunoaie, care abandonează animale, care distrug mobilier stradal.

Aşa că, ne întrebăm pe bună dreptate: aveţi sau nu interesul să faceţi asta?

V-aţi plâns că sunt tot felul de „comentatori” care vă critică, fără să vă dea soluţii. Nu este adevărat. Fie că vorbim despre gazetari, colegi din CL, oameni simpli care trăiesc în zone care arată ca-n Pripyat, specialişti de la alte instituţii v-au tot „consiliat” şi SOLUŢII aveţi din plin.

Dacă nu vă pricepeţi să le implementaţi(chiar refuz să cred că nu vreţi să lăsaţi ceva bun în urma dvs., în acest municipiu), atunci problema este la dvs., nu la cetăţeni, nu la colegii din partid sau la cei din alte partide. La dumneavoastră…

Pentru că un gospodar, un manager priceput, un primar harnic şi cu viziune NU SE POATE SĂ NU REUŞEASCĂ. Mai mult, aveţi premierul, aveţi preşedintele ţării, aveţi Prefectura şi Consiliul Judeţean Giurgiu, aveţi oameni puşi peste tot, în toate instituţiile, voi, PNL.

Ce vă lipseşte, mă scuzaţi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Un biciclist, lovit mortal de un autocamion, în Malu

Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Malu a murit, ieri, după ce a fost lovit de...

More Articles Like This