Aproape 46.000 de copii şi tineri din judeţul Giurgiu vor primi alocaţiile majorate

Must Read

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Giurgiu anunţă că, la nivelul județului Giurgiu, la acest moment, sunt plătite alocații pentru 45887 copii și tineri. Potrivit legislației în vigoare, alocațiile pentru copii sunt acordate diferențiat în funcție de vârsta acestora.

“Alocațiile de stat pentru copii cresc din ianuarie 2024 cu 13,8%. Primele alocații majorate vor fi plătite în luna februarie a anului în curs. Astfel, alocațiile vor crește după cum urmează:

– de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, cât și pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap cu vârsta de până la 18 ani;

– de la 256 de lei pe lună la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale.

Alocaţia de stat se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi tinerilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani”, a transmis AJPIS Giurgiu.

Foto: Legestart

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Cinci cetățeni străini, depistați la Giurgiu, fără drept de călătorie în Spațiul Schengen

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu...

More Articles Like This