PSD își respectă angajamentul făcut în momentul intrării la guvernare, de a proteja categoriile sociale vulnerabile.
Astfel, reprezentanţii PSD anunţă că distribuirea pensiilor majorate începe chiar de astăzi, iar alocațiile mai mari cu 13,8% , aferente lunii ianuarie, vor fi plătite în februarie.
„Mecanismul de creștere a pensiilor prevăzut în noua Lege a pensiilor prevede ca pensiile să fie majorate în fiecare an cu 100% din rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. În acest sens, se iau în considerare indicatorii cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior.
o Astfel, se iau în considerare valorile definitive comunicate oficial de INS pentru anul 2022, când inflația medie anuală a fost de 13,8%.
o Creșterea reală a salariului mediu brut este exprimat ca raport între indicele câștigului salarial nominal și indicele prețurilor de consum (inflația). Pentru anul 2022 creșterea salariului mediu brut a fost a de 10,7%, în timp ce inflația a fost de 13,8%. Prin împărțirea celor doi indici rezultă o scădere a salariului mediu brut real de -2,7%. Întrucât acest creșterea reală a salariului mediu brut a fost negativă, nu s-a luat în calcul la stabilirea creșterii pensiilor. Drept urmare, în cazul de față, majorarea punctului de pensie s-a raportat doar la rata medie anuală a inflației din 2022, de 13,8%.
Precizări privind plata pensiilor majorate
o Sumele aferente pensiilor majorate au fost virate joi(4 ianuarie 2024) la Poșta Română.
o Astfel, începând de astăzi, 5 ianuarie, va începe distribuirea pensiilor în teren de către poștași.
o Plata pe card a pensiilor majorate va avea loc în perioada 11-12 ianuarie.
Precizări despre valoarea și plata alocațiilor majorate
o Spre deosebire de pensii, alocațiile pentru luna în curs se plătesc în luna următoare. Astfel, alocațiile majorate cu 13,8%, pentru luna ianuarie se vor plăti în luna februarie 2024.
o Majorarea cu 13,8% a alocațiilor presupune următoarele creșteri nominale:
o Pentru copii > 2 ani și tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale, alocația crește de 256 de lei la 292 de lei.
o Pentru copii cu handicap până la 18 ani, alocația crește de la 631 de lei la 719 lei”, au transmis reprezentanţii PSD.
