Un incendiu a cuprins trei case, la Budeni

Must Read

Un incendiu violent a izbucnit, ieri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Budeni. Flăcările s-au extins rapid și la doi dintre vecini.

„Un bărbat, în vârstă de 73 de ani, cu arsuri la nivelul feței și al scalpului și o femeie de 74 de ani, cu atac de panică au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, aceștia au refuzat transportul la spital.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta într-o bucătărie și în mai multe anexe, dar și la acoperișul a două case și au acționat astfel încât pagubele să fie cât mai mici.

La primul proprietar, au ars bucătăria și mobilierul din interior, o sobă cu plită, electrocasnice, trei anexe în care se aflau aproximativ 10 tone de lemne și produse agricole, dar și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 mp.

La cel de-al doilea proprietar a ars structura din lemn de la două anexe, iar la cel de-al treilea au ars grinzile de la acoperiș, pe o suprafață de circa 10 mp și o anexă.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit după ce proprietarul primei locuințe a aprins focul în plită folosind lichide inflamabile.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Comana, cu două cisterne care au alimentat autospecialele de pompieri.

Reamintim faptul că benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobe sau plite deoarece acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii violente.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro”, comunicat şi foto- ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Podul Giurgiu-Ruse, închis pe 4 iunie, între orele 09.00 şi 21.00 pentru autoturisme

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe(MAE) anunţă că, pe 4 iunie, vor fi restricţii de circulaţie pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse.“În perioada...

More Articles Like This