În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină în localitatea Iepurești pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești cu o autospecială de stingere.
Pentru îndepărtarea acestuia de pe șosea, pompierii au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Iepurești cu un utilaj.
Precizăm faptul că județul Giurgiu s-a aflat sub o atenționare meteorologică de cod galben de ploi, în această dimineață.
INFORMARE PREVENTIVĂ:
Pentru a preveni situațiile de urgență, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
-în măsura în care este posibil, dacă vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția; închideți ușile și ferestrele;
-fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
-parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
-nu atingeți firele căzute la pământ.
Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.
Comunicat şi foto: ISU Giurgiu
