Deputat Marian Mina: „Am promis, ne ţinem de cuvânt!”

Must Read

„Am promis, ne ţinem de cuvânt!

#PSD a intrat la guvernare cu o CONDIŢIE: pachetul social propus de noi să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.Aşa se va şi întâmpla, astfel că, de luna viitoare, ALOCAŢIILE pentru copii vor fi majorate, astfel încât cei cu vârsta între 0-2 ani și cei cu dizabilități vor primi 600 lei, iar copiii cu vârsta între 2-18 ani vor primi 243 lei.

Vor primi a 13-a INDEMNIZAŢIE persoanele cu dizabilităţi, iar pensia minimă va creşte de la 800 la 1.000 lei, în timp ce pentru restul pensiilor creșterea va fi de 10%.

Mai mult, toți bătrânii cu PENSII până în 1.600 de lei(după majorare) vor primi, în luna ianuarie, un ajutor pentru iarnă, astfel încât să ajungă la suma de 2.200 lei.

Ne-am îndreptat atenţia în primul rând către categoriile vulnerabile, având în vedere că preţurile au explodat, în ultima perioadă, la alimente, la utilităţi sau medicamente. Însă, aşa cum am demonstrat de fiecare dată, PSD va găsi soluţii pentru creşterea veniturilor TUTUROR românilor!”- preşedintele PSD Giurgiu, deputat Marian Mina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This