FOTO: Cum s-au distrat giurgiuvenii, de Ziua Marinei?

Must Read

Zeci de giurgiuveni, de toate vârstele, au mers şi anul acesta, pe 15 august, în Portul Giurgiu pentru a asista la manifestările desfăşurate cu dublă ocazie: atât de Sfânta Maria, dar mai ales pentru că a fost celebrată şi Ziua Marinei.

Astfel, ca în fiecare an, curioşii au asistat mai întâi, după intonarea Imnului de Stat, la evocarea semnificaţiei Zilei de 15 august, a personalităţilor şi eroilor marinari din Giurgiu şi, ulterior, la o slujbă religioasă şi aruncarea unei ancore de flori în Dunăre.

Apoi, copiii şi tinerii antrenaţi de profesorul Ion Chelu au făcut o serie de demonstraţii de arte marţiale. Artiştii şi majoretele de la „Valahia” au susţinut un mini-spectacol iar, ulterior, cei mai curajoşi dintre tinerii giurgiuveni s-au întrecut la jocurile marinăreşti.

Activităţile s-au încheiat cu deflilarea pe Dunăre a ambarcaţiunilor aparţinând structurilor MAI.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Acțiuni de tip BLITZ: produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 1.2 milioane de lei, indisponibilizate de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate...

More Articles Like This