Cristian Marciu explică un vot negativ din CJ: Se vrea alocarea de bani de la bugetul judeţului pentru o lucrare aflată sub contract cu Ministerul Dezvoltării

Must Read

Consilierii judeţeni ai PSD alături de alţi colegi de-ai lor de la alte formaţiuni politice au votat împotriva unui proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului judeţului, la cea mai recentă şedinţă extraordinară a CJ.

Motivaţia social-democraţilor a fost oferită joi, 7 aprilie, în conferinţă de presă. Vicepreşedinte al PSD, dar şi al CJ Giurgiu, Cristian Marciu a explicat că totul a plecat de la expunerea de motive ataşată proiectului de hotărâre pentru Drumul Judeţean 404.

„Se pleca acolo de la faptul că un organ de control a găsit că documentul executantului privind garanţia nu era valabil. Fondurile care au venit de la Ministerul Dezvoltării pentru plata unei tranşe privind investiţiile au fost blocate. Astfel, plăţile nu s-au putut efectua în 2015 şi banii au fost renturnaţi. În 2016, probabil că firma constructoare şi-a completat documentele din dosar cu altă garnaţie şi a solicitat fondurile”, a spus Marciu.

El a precizat că în 2014, Drumul Judeţean 404 n-a avut contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, ci doar în 2015.

„Printr-un Ordin al ministrului Dezvoltării, din 28.03.2016, la punctul 65, pentru Giurgiu, special pentru DJ 404 sunt alocate 5,6 milioane de lei, pentru perioada 2015-2018. Banii pot fi viraţi în conturile Consiliului Judeţean în orice moment al desfăşurării activităţii, pe baza documentelor aferente. Întrebarea noastră este de ce trebuie să rectificăm bugetul cu 8 miliarde de lei vechi, să modificăm lista de investiţii şi să plătim din bugetul judeţului, când DJ 404 este sub contract cu Ministerul Dezvoltării?”, a specificat Cristian Marciu, menţionând, totodată, că, în 2015, de la Minister au venit circa 6 miliarde lei vechi, dar care s-au întors la Guvern pentru că nu au fost cheltuite.

La rândul său, preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a declarat, în acest context, că interesul judeţului trebuie să fie acela de a atrage cât mai multe fonduri- europene şi naţionale- şi nu de a aloca bani din bugetul propriu pentru lucrări care se află deja sub contract cu o autoritate centrală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Giurgiu, sub avertizare de ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului

Mâine, între orele 12:00-23:00, în județul Giurgiu vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra averse, descărcări...

More Articles Like This