SOCIAL

Peste 300 de elevi, în vizită la Jandarmeria Giurgiu

Au păşit pentru prima dată în viaţa lor într-o instituţie militară, au urmărit cu sufletul la gură exerciţii demonstrative de prindere a infractorilor, de  restabilire a ordinii publice, precum şi demonstraţii ale câinilor de serviciu.Copiii şi tinerii giurgiuveni au...

EDITORIAL: Este incredibil cât le place să ne meargă rău, doar că spună că ei pot mai bine!

Şi Opoziţia asta ar trebui să aibă, nu ştiu, limitele sale, decenţa sa, o proprie deontologie pe care o cereţi tuturor numai vouă înşivă nu. Am văzut, mai devreme, la o televiziune apropiată PNL, o declaraţie uluitoare a liberalului...

VEŞTI BUNE! TVA, redusă la 9% pentru toate produsele agro-alimentare

Acest lucru se va întâmpla din luna iunie, anul acesta, a anunţat, în urmă cu câteva momente, premierul Victor Ponta.Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă inclusiv pentru băuturile nealcoolice şi la servicii de alimentaţie publică.Primul ministru a mai...

Nu-i uită vreodată! Daruri pentru 200 de pensionari giurgiuveni

Un gest frumos, însoţit de toate gândurile bune, ca în fiecare an. Cei din conducerea Asociaţiei Clubul Pensionarilor Giurgiu au făcut circa 200 de membri mai veseli, în preajma Sărbătorilor Pascale, oferindu-le câteva dintre alimentele de bază cu ajutorul cărora...

Poliţiştii de la judeţ şi cei de frontieră, implicaţi în activităţile „Şcolii Altfel”

Dascălii şi elevii giurgiuveni au ales să deruleze acţiuni nu doar de ecologizare, vizitare a muzeelor, plantare de puieţi etc., ci şi de cunoaştere a activităţii oamenilor legii.De exemplu, reprezentanţii Poliţiei Giurgiu au transmis presei că, în cadrul programului Şcoala...

Măsuri în Giurgiu după declararea, în ţară, a unui focar de gripă aviară la păsări sălbatice

Reprezentanţii Primăriei Giurgiu atrag atenţia crescătorilor de păsări din municipiu asupra unor măsuri pe care trebuie să le ia, în perioada următoare.Aceasta, în baza unei adrese primite de la Direcţia Sanitar-Veterniară ce confirmă un focar de gripă aviară la...

GALERIE FOTO: Liceenii de la „Maiorescu”, în vizită la Parlament, Antena 3 şi la Guvern, în „Săptămâna Altfel”

Peste 100 de tineri de la Colegiul Naţional "Ion Maiorescu" au petrecut prima zi din cadrul "Săptămânii Altfel" la Bucureşti. Ploaia nu i-a oprit să se bucure de excursia făcută la Patriarhie, la Palatul Parlamentului, studiourile Antena 3 şi...

La Mulţi Ani, de Florii! Tradiţii şi sărbătoriţi

Duminica Floriilor, cea mai importantă sărbătoare ce vesteşte Paştele, are loc cu o săptămână înainte de Paşte şi celebrează ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim. El a fost întâmpinat cu frunze de palmier, de către locuitorii...

SPECIAL: Giurgiuvenii, invitaţi să ofere cărţi copiilor de la sate

Harnici, ca întotdeauna, reprezentanţii TSD nu stau degeaba şi caută soluţii pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru. Astfel, tinerii social-democraţi din Giurgiu dau startul unei noi campanii umanitare. De această dată, ei vor, alături de ceilalţi giurgiuveni,...

Nou „record” marca Ionuţ Matei: nici n-a apucat să fie vicepreşedinte!

O greşeală sau o „miştocăreală” din partea cui nu se aştepta Vasile Mustăţea a încurcat planurile acestuia de a-l repune vicepreşedinte al Consiliului Judeţean pe Ionuţ Matei. El a mai fost o dată în această funcţie, dar pentru vreo...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Deputat Marian Mina: „În momentele dificile se vede cine fuge de responsabilitate și cine își asumă să conducă!”

În momentele dificile se vede cine fuge de responsabilitate și cine își asumă să conducă! #PSD a decis, în...
- Advertisement -spot_img