SOCIAL
ALERTĂ: S-a dat drept poliţist şi a încercat să înşele turiştii aflaţi în Vama Giurgiu
admin -
Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 34 de ani, din Giurgiu.La începutul acestei săptămâni, poliţiştii au fost alertaţi de un bucureştean, în vârstă de 37 de ani, care le-a spus că, în timp ce se afla în...
ACTUAL
Victor Ponta: Alimentele s-au ieftinit și în august cu 7%
admin -
A postat recent pe pagina sa de Facebook primul-ministru al României.El a continuat cu faptul că „inflația nu a mai luat niciun leu din buzunarul oamenilor! Iată că măsurile economice luate au și efecte sociale benefice! (sigur, știu, Madam...
ACTUAL
SPECIAL: Angajatorii care promovează femeile din mediul academic și științific vor fi premiați
admin -
Aceasta, ca urmare a amendamentului propus de Viorica Dăncilă și adoptat de Parlamentul European.Femeile care activează în mediul academic și științific vor primi un sprijin în dezvoltarea carierei din partea Parlamentului European: legislativul european a adoptat azi propunerea eurodeputatei PSD...
ADMINISTRATIE
Sondaj de opinie cu privire la ce se întâmplă în Istru?
admin -
Chiar dacă este tranşant în cazul familiilor evacuate din clădirile cartierului Istru din municipiul Giurgiu, primarul Barbu, în conferinţă de presă, miercuri, 9 septembrie, a lansat şi ideea unui posibil sondaj de opinie.Aceasta, după ce mai mulţi politicieni au...
ADMINISTRATIE
GIURGIU: Proiectul pieţei de peşte, la final
admin -
Conferinţa pentru anunţarea finalizării lucrărilor a avut loc marţi, 8 septembrie, la Primăria Giurgiu.Proiectul “Înfiinţarea unei pieţe de gross pentru peşte în municipiul Giurgiu” este finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 şi are ca principal obiectiv dezvoltarea pieţei...
ACTUAL
Munca la negru în ferme, în atenţia Poliţiei Giurgiu
admin -
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, marţi, 8 septembrie, alături de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Giurgiu, un control la mai multe ferme de animale din Stoeneşti.Aceasta, în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit...
ACTUAL
admin -
(Agerpres) Premierul Victor Ponta le-a cerut, la începutul acestei săptămâni, sprijin parlamentarilor din coaliţia de guvernare pentru adoptarea a trei proiecte de legi prioritare pentru Executiv în actuala sesiune."Trei proiecte importante la care trebuie să lucrăm împreună - Guvernul...
ACTUAL
Giurgiu, alături de alte cinci judeţe din România, se pregăteşte să primească refugiaţi
admin -
Inspectoratul General pentru Imigrări funcţionează ca structură de specialitate a administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Conform informaţiilor găsite pe site-ul Inspectoratului General pentru Imigrări, în România există şase centre regionale de cazare şi proceduri de...
ACTUAL
admin -
Grupurile de Actiune Locala (GAL) sunt entitati care reprezinta parteneriate public – privat, constituite din reprezentanti ai sectorului public, privat si civil, desemnati dintr-un anumit teritoriu rural omogen, care trebuie sa indeplineasca o serie intreaga de cerinte privind componenta,...
ACTUAL
Un deţinut din Penitenciarul Giurgiu s-a dat drept procuror DNA ca să facă rost de bani
admin -
Pe pagina de Internet a Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) a fost postat un comunicat de presă în care se arată că sunt cercetaţi Ioan Mâzgă şi Alexandru Mihai-Pandrea, primul pentru trafic de influenţă iar al doilea pentru complicitate la trafic...
Latest News
Deputat Marian Mina: „Până şi preşedintele României recunoaşte public că PNL și-a schimbat poziția față de ceea ce anunțase la consultări!”
"Bolojan a minţit şi continuă să mintă cu neruşinare!Până şi preşedintele României recunoaşte public că PNL și-a schimbat poziția...


