SOCIAL

O pisicuţă, salvată de pompierii giurgiuveni, după ce a căzut într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri

Intervenție cu final fericit în localitatea CetateaUn mieunat slab, auzit dintr-o fântână, a dat alarma pe o uliță din localitatea Cetatea, ieri, în jurul prânzului.O pisică se afla într-o fântână stradală dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri. Aceasta căzuse...

FOTO: Liga Elevilor Social-Democraţi giurgiuveni, şi la nivel municipal. Tinerii şi-au ales ieri conducerea

Ieri, în sala de ședințe a PSD Giurgiu, a fost constituită Liga Elevilor Social-Democrați (LESD) municipiul Giurgiu. Alături de tinerii din LESD municipal, au fost Yanis Mihăescu, președintele LESD Giurgiu și vicepreședinte la nivel național, consilierii municipali Eduard Ingeaua,...

Ploi şi vânt, la GIURGIU, până mâine

Județul Giurgiu se află sub incidența unei informări meteorologice de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului, până mâine dimineață. Cantitățile de apă vor fi de 10-20 l/mp, iar pe arii restrânse vântul va bate cu viteze de de...

VIDEO/ISU Giurgiu: Peste 5.900 de misiuni, în anul 2025. 955 de incendii, aproape 26.000 de apeluri la 112

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu a prezentat, ieri, bilanţul activităţii pe anul 2025.Potrivit unui comunicat de presă transmis în aceeaşi zi, anul trecut, pompierii giurgiuveni au intervenit la 5.900 de misiuni.Iată câteva fragmente din...

FOTO: Mărci celebre, sub suspiciune de contrafacere – peste 1.100 de produse depistate la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în urma efectuării unor controale asupra mai multor autocare, peste 1.100 articole vestimentare, de  marochinărie și produse de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci...

Doi afro-asiatici, ascunşi printre bariere metalice într-un TIR, depistaţi pe DN 5 de către poliţiştii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în cadrul unei acțiuni tip BLITZ, doi cetățeni străini ascunși într-un ansamblu rutier care transporta bariere metalice.   În data de 02.02.2026, în jurul orei 19:45,...

Nu scăpăm de ger, până mâine dimineaţă

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis alte două coduri galbene de ger, valabile în județul Giurgiu până mâine dimineață, la ora 10:00.În acest context, ISU Giurgiu recomandă cetățenilor să respecte măsurile de siguranţă în locuinţe, pentru a-și proteja...

Autoturism furat din Italia, găsit la un bucureştean care trecea prin Roata de Jos

Poliţiştii giurgiuveni au depistat în trafic un autoturism care figura cu alerta bun căutat în vederea confiscării, emisă de către autoritățile italiene. La volan se afla un bucureştean în vâstă de 50 de ani. Maşina a fost confiscată iar...

Incendiu violent, la o casă din Săbăreni, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile din apropiere

Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o casă din localitatea Săbăreni. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.Aceștia au constatat faptul că...

PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă

Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Deputat Marian Mina: „100 de zile de… Bolojan, 100 de zile de Haos, Sărăcie şi Dezastru!”

100 de zile de... Bolojan, 100 de zile de Haos, Sărăcie şi Dezastru!Crize peste crize, prețuri tot mai mari,...
- Advertisement -spot_img