ACTUAL
Răzvan Cuc: Comportamentul celor de la PNL poate fi asemuit personajului „domnul Goe”
admin -
Purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu a făcut această declaraţie, vineri, 29 ianuarie, în conferinţă de presă, referindu-se la presiunea pe care o pune PNL asupra primului-ministru privind o Ordonanţă de Guvern. Aceasta ar trebui să modifice Legea electorală,...
ACTUAL
Doamnele social-democrate spun: Femeile pot reuşi!
admin -
Reprezentantele femeilor social-democrate din regiunea Sud-Muntenia participă, vineri şi sâmbătă, 29- 30 ianuarie, la un curs, la Buşteni, pentru pregătirea candidatelor la alegerile locale din vară.Vor fi dezbateri pe teme precum succesul femeilor în alegerile locale, comunicarea în campania de...
ACTUAL
OPINIE: Râde ciob de oală spartă. Sau, alo, pixu’ galben, ne mai uităm şi noi în oglindă?
admin -
Vă dau cuvântul meu de onoare că, pe de-o parte, a devenit amuzant! Pentru mine cel puţin, pentru că ştiu adevărul. Sau o fi ajuns amuzant, deoarece nu mai am timp să-mi pierd timpul cu urmărirea altora. Păcat că...
ACTUAL
„Giurgiu are nevoie de oameni noi, de tineri valoroşi!” Cine a spus asta, VEZI AICI!
admin -
În contextul discuţiilor pe tema viitoarelor alegeri, locale, respectiv parlamentare, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a readus în prim-plan necesitatea „împrospătării” clasei politice. În acest sens, el a menţionat că PSD face şi va...
ACTUAL
Campania electorală 2016: Fără bannere, panouri, brichete, găleţi sau pixuri
admin -
Reguli stricte vor fi impuse, din acest an, în ceea ce priveşte desfăşurarea campaniilor electorale, începând, desigur, cu cea pentru „localele” din vară.Despre acest subiect a vorbit, joi, 21 ianuarie, în conferinţă de presă, preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae...
ACTUAL
PROIECT: Giurgiuvenii vor putea decide cine să fie pe listele PSD la alegerile locale
admin -
Este un proiect la care lucrează, în prezent, social-democraţii giurgiuveni iar anunţul a fost făcut joi, 21 ianuarie, în conferinţă de presă, de liderul PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău.„Dorim să facem o analiză la nivel de municipiu, dar şi...
ACTUAL
PAMFLET: “Decalogul” viitorului primar de Giurgiu
admin -
Supăraţi că iarna asta a nins şi că primarul nu le-a deszăpezit personal sediile de partid, scările blocului, intrările în firmă, pervazurile, că nu le-a împins personal maşinile mai încolo, ca să intre cu buldoexcavator pe care să-l conducă,...
ACTUAL
Opaaa, Beianu şi Floricel au rămas nevalidaţi?
admin -
Biroul Politic Naţional al PNL a validat luni, 18 ianuarie, doar 14 dintre propunerile de candidaţi ai formaţiunii la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi trei nominalizări la preşedinţia unor consilii judeţene, scrie presa centrală.Din cei...
Latest News
Veşti bune! Traficul pe Podul Giurgiu-Ruse va fi redeschis complet
Prefectura Giurgiu anunţă că, începând din 30 iunie, traficul pe Podul peste Dunăre (Giurgiu-Ruse) se redeschide complet în ambele...


