admin

Ninsoare abundentă şi la Giurgiu până la noapte

Din fericire, deşi aflaţi sub Cod Portocaliu de ninsori şi viscol, scăpăm, de această dată, fără probleme deosebite în judeţul şi municipiul Giurgiu.Desigur, cu toate "supărările şi vociferările" unora, un lucru foarte bun s-a dovedit a fi închiderea la...

Atenţie! Sunt drumuri închise în Bulgaria

Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră(ITPF) Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, cu privire la faptul că începând din această dimineață, toate drumurile naționale și autostrăzile din zona de nord a...

Veşti de la autorități despre drumurile din Giurgiu

După o noapte agitată, cu intervenții pe drumurile naționale şi județene, ziua a început cu veşti bune. Principalele artere rutiere au fost deblocate, restricții mai sunt doar pe DN 5 B.Iată mesajul preşedintelui Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, postat...

DEPUTAŢII AU DECIS: Scutirea pensionarilor de la plata CASS și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei

Deputaţii au decis joi, 5 ianuarie, într-o sesiune extraordinară, modificarea Codului fiscal în acest sens.Presa centrală notează că proiectul a fost adoptat cu 207 voturi "pentru" și 29 "împotrivă".Astfel, măsurile menţionate prevăd că venitul impozabil lunar din pensii se...

Modernizarea centrelor pentru vârstnici din Hotarele şi Onceşti a fost finalizată

Cele două centre pentru persoane vârstnice, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu au fost date în folosinţă la finalul anului trecut.Reprezentanţii DGASPC Giurgiu anunţă, printr-un comunicat, că cele două centre oferă condiţii foarte bune,...

Giurgiu, sub Cod Portocaliu de ninsori

Meteorologii au emis în această dimineaţă o avertizare Cod Portocaliu de ninsori pentru Bucureşti şi 11 judeţe, printre care şi Giurgiu.Potrivit site-ului ANM, Codul Portocaliu va intra în vigoare în această noapte, la ora 02.00, şi este valabil până...

Sărbătoarea Bobotezei, în siguranţă. Jandarmii giurgiuveni, la datorie

Peste 25 de jandarmi vor asigura vineri, 06 ianuarie a.c., măsurile de ordine publică timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului.Reprezentanţii IJJ Giurgiu anunţă că, începând cu ora 09.00, jandarmii vor fi prezenţi la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii...

Cât costă biletele la meciul Astra- Genk?

Reprezentanţii Clubului Astra Giurgiu anunţă preţurile biletelor pentru partida cu belgienii de la Genk, programată joi, 16 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu, în manşa tur a şaisprezecimilor de finală din Europa League.Preţurile sunt...

Două tinere din Ghimpaţi, rănite în urma unui accident rutier

Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri, pe Drumul Național 6, în afara localității Valea Plopilor.Poliţiştii giurgiuveni anunţă că, o tânără, de 28 ani, din comuna Ghimpați, în timp ce conducea autoturismul către București, nu a adaptat viteza de deplasare la...

A dispărut din luna septembrie! L-aţi văzut?

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu fac apel la cetăţeni să îi anunţe dacă au informaţii cu privire la o persoană din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, dispărută de la domiciliu din luna septembrie 2016:MIZDRESCU...

About Me

8382 ARTICOLE
2 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități pentru cetățeni, nu pentru politicieni!

PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități pentru cetățeni, nu pentru politicieni!PSD face apel către toți parlamentarii...
- Advertisement -spot_img