Peste 700 de parfumuri, haine şi încălţăminte, cel mai probabil contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră din Giurgiu

Must Read

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cadrul acțiunii “ Summer Migration II”, au descoperit, în urma verificării a doua autocare, peste 700 de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, susceptibile de contrafacere.

 În perioada 17-19 iulie a.c., la diferite intervale orare, polițiști din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru control, pe DN5, două autocare  care se  deplasau pe direcția Turcia – România.

În urma controalelor efectuate, au fost descoperite 735de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.     Bunurile aparțineau unor pasageri români și turci, cu vârste cuprinse între 50 și 58 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență.

Bunurile descoperite, estimate la o valoare de aproximativ 262.500 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite dosare penale.

În prezent, față de persoanele implicate, sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu acționează zilnic, alături de celelalte instituții competente, în întreagă zonă de responsabilitate, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, inclusiv a traficului de produse contrafăcute, contribuind la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Comunicat şi foto: ITPF Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

FOTO: Pistol cu gaze, descoperit de către polițiștii de frontieră giurgiuveni, în portiera unui autoturism

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cadrul acțiunii “Summer Migration II”, au...

More Articles Like This