Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o casă din localitatea Mironești. Flăcările s-au extins rapid din bucătărie în trei dormitoare, holuri și la acoperișul locuinței.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași și Punctului de Lucru Greaca, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 80 mp.
Au ars bunurile din interior, fiind protejate de flăcări două camere. Din locuință a fost evacuată o butelie, evitând astfel riscul de explozie.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un reșou amplasat necorespunzător.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- nu lăsați aparatele electrice de încălzire sau de gătit nesupravegheate (reșouri, radiatoare etc.);
- amplasați sursele de căldură la distanță de materiale inflamabile sau combustibile (mobilier, textile, lemn etc.);
- nu utilizați improvizații sau echipamente defecte;
- deconectați aparatele electrice atunci când nu le folosiți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Comunicat şi foto: ISU Giurgiu
