Preşedintele LESD Giurgiu, Yanis Mihăescu, a participat, sâmbătă, 13 decembrie, la Consiliul Politic Național al Ligii Elevilor Social Democrați, desfășurat în orașul Târgu Neamț.
“După un drum de aproape 500 km, pot spune cu toată sinceritatea: a meritat din plin!






M-am revăzut cu o echipă extraordinară, am schimbat idei, am conturat proiecte noi și am pus bazele unor colaborări viitoare, menite să se transforme în lucruri bune și concrete pentru elevi.
Atunci când există dorință, implicare și oameni dedicați, distanța nu mai contează.
Mergem mai departe cu energie, motivație și încredere!
Alături de noi au fost:
Daniel Vasilică Harpa – Președinte PSD Neamț și Președinte al Consiliului Județean Neamț
Adrian Bourceanu – Prefect, Instituția Prefectului – Județul Neamț
Adrian Păduraru – Senator PSD Neamț
Paul Cotârleț – Deputat PSD Neamț
Adrian Niță – Primar al Municipiului Piatra Neamț
Vasile Apopei – Primar al Orașului Târgu Neamț
Ionuț-Liviu Ciocoiu – Inspector General ISJ Neamț
Lucian Manole – Președinte TSD Neamț
Împreună construim, pas cu pas, viitorul!”, a transmis preşedintele LESD, Yanis Mihăescu.
