30 de dosare penale pentru furt de energie electrică, în Bolintin Vale

Must Read

Poliţiştii şi jandarmii giurgiuveni, precum și reprezentanții unei societăți de distribuție a energiei electrice au verificat, ieri, 26 iunie, 75 de locaţii din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, pentru prevenirea şi combaterea furtului de energie electrică.

„Cu această ocazie, s-a constatat faptul că mai multe persoane ar fi deținut la locuințe consumatori racordați prin instalații clandestine, astfel cantitatea de energie electrică consumată fiind neînregistrată.

Având în vedere aceste aspecte, polițiştii giurgiuveni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fiind întocmite 30 de dosare penale.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cei ai secțiilor de poliție rurală nr.3 Bolintin Vale și nr.8 Roata de Jos”, a transmis Poliţia Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This