Deputat Marian Mina: „Realizările din ultimii 4 ani fac din Sorin Grindeanu cel mai performant ministru al Transporturilor”

Must Read

„400 de kilometri de autostradă şi drum de mare viteză daţi în circulaţie, alţi 700 de kilometri în lucru, peste 1.200 de kilometri de cale ferată – în diverse faze de modernizare, investiţii de anvergură la Portul Constanţa, Tarom pe profit şi lucrări la metroul către Aeroportul Otopeni!

Acestea sunt doar câteva dintre realizările care fac din preşedintele #PSD, Sorin Grindeanu, cel mai performant ministru al Transporturilor pe care l-a avut România. 

A reuşit să mobilizeze şi să consume cele mai multe fonduri pentru investiţii şi să impună un ritm de lucru astfel încât multe dintre proiecte să fie finalizate înainte de termen.

Cu social-democratul Sorin Grindeanu la conducerea Ministerului Transporturilor, România va atinge, la finalul acestui an, borna de 1.500 de kilometri de șosele de mare viteză – mai mult cu 600 de kilometri față de cei 900 de km pe care îi avea în noiembrie 2021, când Sorin Grindeanu a preluat conducerea instituţiei.

Astăzi, Sorin Grindeanu a devenit preşedinte al Camerei Deputaţilor, îl felicit şi îi urez mult succes în activitate!” – preşedinte PSD Giurgiu, deputat Marian Mina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This