Un bărbat de 43 de ani din Răsuceni a murit în incendiul ce i-a cuprins casa

Must Read

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu ce a izbucnit în locuința sa. Tragedia s-a produs vineri după-amiază, în localitatea Răsuceni.

Fiind vorba despre o casă izolată, flăcările au fost observate târziu, iar incendiul s-a extins rapid.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Drăgănești-Vlașca (ISU Teleorman), cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și una SAJ. Aceștia au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, cu o cisternă.

Pompierii au constatat faptul că locuința ardea generalizat, pe o suprafață de aproximativ 80 mp.

Din nefericire, bărbatul a fost găsit într-una dintre camere, fără semne vitale.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.

Informare preventivă

Pentru a preveni astfel de tragedii, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

  • nu lăsați lumânările aprinse, nesupravegheate;
  • stingeți lumânările înainte de a le muta;
  • asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi că sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
  • nu puneți lumânările aproape de lucrurile care se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici sau animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
  • nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Comunicat şi foto (arhivă) – ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Casa de Pensii Giurgiu: Situaţia biletelor de tratament balnear. 1474 de cereri, până pe 27 august

Până la data de 27.08.2026, la nivelul Casei Județene de Pensii Giurgiu, au fost depuse 1474 cereri, majoritatea (circa...

More Articles Like This