Incendiu violent, într-o gospodărie din municipiul Giurgiu

Must Read

Pompierii giurgiuveni au anunţat că, sâmbătă după-amiază, un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din municipiul Giurgiu.

“Vecinii sunt cei care au văzut flăcările, au sunat la 112 și au încercat să stingă focul până la sosirea echipajelor.

Pompierii au ajuns, în cel mai scurt timp, pe șoseaua Alexandriei acolo unde s-a produs evenimentul. Aceștia au constatat faptul că ardea o anexă lipită de locuință, dar și o parte din acoperișul casei și au acționat rapid pentru localizarea incendiului.

Au ars anexa respectivă, o mașină de spălat, un aragaz și o masă. S-au deteriorat pereții și tavanele din două camere, două ferestre, un televizor și o parte din mobilier.

Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:

–        efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

–        la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

–        verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

–        nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

–        nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

–        alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu”- comunicat ISU Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „Pentru ei, JUSTIŢIA e bună, dar doar când NU se atinge de Bolojan şi de camarila lui PNL-isto-USR-istă!”

Pentru ei, JUSTIŢIA e bună, dar doar când NU se atinge de Bolojan şi de camarila lui PNL-isto-USR-istă! Pentru...

More Articles Like This