GALERIE FOTO: Sute de oameni, la prima ediţie a Zilei Comunei Izvoarele

Must Read

Cu mic şi cu mare, locuitorii comunei Izvoarele au răspuns invitaţiei primarului social-democrat Silviu Cazacu şi au mers, sâmbătă, 5 noiembrie, să se bucure împreună de prima ediţie a Zilei Comunei menţionate. Evenimentul s-a desfăşurat la Căminul Cultural, reabilitat şi modernizat, tot ieri având loc, practic, şi inaugurarea acestui modern obiectiv.

Alături de primarul Silviu Cazacu au fost şi parlamentarii PSD de Giurgiu, Marian Mina, Elena Dinu şi Robert Cazanciuc, colegi primari din judeţ(Toporu, Buturugeni, Vărăşti, Schitu, Letca Nouă), primari din ţară(edili din comune din Sibiu şi Constanţa), dar şi primarul din Slivo Pole, raion din Bulgaria cu care Izvoarele este înfrăţită de foarte mulţi ani, precum şi îndrăgita Lili Ganceva, director al Euroregiunii Danubius.

Invitata specială a lui Silviu Cazacu a fost campioana olimpică Gabriela Szabo, primită cu multă căldură şi apreciere de către toţi cei prezenţi.

În sala mare a Căminului Cultural, după un moment artistic de debut, invitaţii primarului Cazacu le-au adresat giurgiuvenilor din Izvoarele gândurile şi urările lor, într-o zi atât de specială pentru săteni.

Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina, l-a felicitat pe Silviu Cazacu pentru toate realizările sale şi, la finalul evenimentului, a scris un mesaj, pe pagina sa de Facebook:

Primarul PSD al comunei Izvoarele, Silviu Cazacu, şi-a câştigat încrederea şi respectul oamenilor prin faptele, prin proiectele şi prin realizările sale de excepţie. Şi asta s-a văzut, din nou, azi, la Ziua Comunei, când au venit alături de el sute de oameni. Am văzut acolo foarte mulţi primari giurgiuveni, dar şi edili din alte judeţe ale ţării, care au vrut să îl felicite. Au venit la sărbătoarea de la Izvoarele prieteni bulgari din localităţi cu care comuna este înfrăţită, dar a fost alături de noi şi campioana olimpică Gabi Szabo.

Silviu Cazacu este un exemplu în administraţia locală, îl felicit încă o dată pentru tot şi sunt mândru că facem parte din aceeaşi echipă. Eu şi toţi colegii mei din PSD Giurgiu îi vom oferi întotdeauna sprijin în tot ceea ce îşi propune să facă pentru comunitatea sa. Felicitări şi pentru noul cămin cultural din localitate, este un proiect de suflet al lui Silviu, realizat cu succes!

La Mulţi Ani, stimaţi giurgiuveni din Izvoarele! Ştiu că, avându-l pe Silviu Cazacu primar, toate proiectele de dezvoltare ale comunei dumneavoastră vor deveni realitate!”

Şi preşedintele OFSD Giurgiu, deputatul Cristina Elena Dinu, le-a urat tuturor locuitorilor din Izvoarele să se bucure împreună de toate realizările din comuna lor.

Bucurie și voie bună, astăzi, la prima ediţie a Zilei Comunei Izvoarele, un eveniment deosebit ce s-a desfăşurat în unul dintre cele mai moderne şi frumoase cămine culturale din judeţul Giurgiu. Alături de primarul social-democrat Silviu Cazacu și de locuitorii comunei, m-am bucurat de această sărbătoare împreună cu colegii mei din echipa PSD Giurgiu. Parlamentari, primari, membri ai organizației de tineret a PSD Giurgiu, dar și colegi din celelalte organizații locale, primari PSD din țară, dar și primari vecini și prieteni din Bulgaria, au fost, astăzi, la această frumoasă sărbătoare .

Ne-am bucurat să o avem alături la acest eveniment şi pe marea campioanî olimpică Gabriela Szabo. Am participat de asemenea la un târg al toamnei cu produse tradiționale expuse de producători locali. Felicitări primarului Silviu Cazacu pentru organizare și pentru tot ceea ce a realizat pentru comuna Izvoarele și pentru locuitorii ei!”, a scris, pe Facebook, după eveniment, Cristina Elena Dinu.

Prefectul judeţului Giurgiu, Florentina Stănculescu:

„Sunt onorată să fiu, astăzi, alături de dumneavoastră, mai ales pentru că eu m-am născut aproape de această comună, aşa că tot ceea se întâmplă aici îmi este familiar. Comuna Izvoarele cunoaşte, în ultima perioadă, un ritm de dezvoltare foarte alert şi asta se datorează, în primul rând, liderului echipei care accelerează dezvoltarea comunei, domnul primar Silviu Cazacu. Dacă îmi permiteţi, mărturisesc faptul că, uneori, domnul primar îmi albeşte părul, dar este totul în beneficiul dumneavoastră. Noi toţi cei din administraţie suntem alături de dumneavoastră, domnule primar! Văd în sală foarte mulţi tineri şi asta înseamnă că Silviu Cazacu reuşeşte să îi ţină acasă, ceea ce este foarte important pentru o comunitate. La Mulţi Ani, Izvoarele, să ne revedem cu toţii, cu bine, şi anul viitor!”

Vicepreşedinte al Senatului, Robert Cazanciuc:

Mă bucur şi eu să văd foarte multă culoare venind din Izvoarele, mă bucur să văd atâţia oameni îmbrăcaţi în straie populare! Şi mă bucur să văd culoarea roşie care mă duce cu gândul inclusiv la momentul Paştelui, la momentul în care viaţa învinge moartea, când binele învinge răul şi lucrurile bune reuşesc, iată, să triumfe. De comuna Izvoarele nu a aflat doar campioana noastră olimpică Gabi Szabo, ci au aflat şi foarte mulţi miniştri din Guvernul României, al Educaţiei, al Sănătăţii, al Dezvoltării. Pentru că, împreună cu domnul primar am încercat să rezolvăm multe lucruri pentru comunitatea dumneavoastră şi vă doresc să vă bucuraţi de toate realizările din Izvoarele! Această sărbătoare aduce un plus identităţii comunei dumneavoastră şi vă adună, astfel, pe toţi în jurul proiectelor realizate, la care, într-un fel sau altul, şi dumneavoastră aţi contribuit”.

Au luat cuvântul şi primarul din Slivo Pole, Valentin Atanasov, care a transmis felicitări pentru sărbătoare, pentru căminul cultural, pentru toate realizările din comuna Izvoarele, dar au vorbit şi alţi prieteni de-ai primarului Silviu Cazacu, din Giurgiu şi din alte judeţe ale ţării.

Primarul Silviu Cazacu le-a mulţumit tuturor pentru sprijin, pentru încredere şi a dat asigurări că toate proiectele pe care le-a promis că le va realiza vor deveni realitate. La finalul discursului său, a emoţionat o sală întreagă, oferind un buchet de flori mamei sale căreia i-a mulţumit pentru tot.

Primarul comunei Izvoarele, Silviu Cazacu

După discursuri, a început un spectacol de muzică populară cu interpreţi atât de îndrăgiţi de locuitorii comunei Izvoarele, dar şi de toţi iubitorii de folclor: Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Măgureanu şi artiştii locali Fraţii Micu.

Lângă Căminul Cultural a fost amenajat şi un mini-târg cu produse locale tradiţionale.

TEXT ŞI FOTO: Cătălina Sfetcu

Mai multe imagini de la eveniment, AICI: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063563770981

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This