Aproape 26.000 de giurgiuveni defavorizaţi vor primi pachete alimentare

Must Read

Potrivit reprezentaţilor Prefecturii Giurgiu, în această perioadă, la nivelul primăriilor din județul Giurgiu are loc recepționarea pachetelor alimentare destinate persoanelor defavorizate, în cadrul tranșei a patra a proiectului POAD ”Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare 2018-2021”.

„În județul Giurgiu, vor fi distribuite 25.984 de astfel de pachete.
Categoriile de persoane eligibile pentru a beneficia de ajutoare alimentare sunt următoarele:
a) membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Persoanele mai-sus menționate vor putea intra în posesia pachetelor alimentare conform calendarului stabilit de fiecare primărie în parte„, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Giurgiu.

Foto: Internet- Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „S-a aprins lumina! Și în cămară era Bolojan care șobolănea de zor cu Simion, ca să rămână la putere și bani”

Ilie Sărăcie + Antonio Giordano Simion = LOVE&MONEY. Doar că dragostea o fi a lor, dar banii sunt ai...

More Articles Like This