Mai puţin de jumătate dintre giurgiuvenii care primesc ajutoarele de la UE le-au ridicat

Must Read

Mai exact, doar 3.000 dintre beneficiarii alimentelor de la Uniunea Europeană au mers la Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu pentru a-şi ridica acest tip de ajutor. Aceasta, dintr-un total de 7.600, au anunţat recent, printr-un comunicat, reprezentanţii Primăriei Giurgiu.
Conform sursei citate, distribuirea ajutoarelor alimentare pentru persoanele cu venituri reduse a fost demarată în 14 iunie.
„Dintre persoanele înscrise pe liste, zilnic se ridică alimentele gratuite atingându-se gradul de distribuire de 98%. Luni, 4 iulie, depozitul din strada Tineretului a fost din nou aprovizionat, joi 7 iulie fiind ultima zi de distribuție a alimetelor.
Giurgiuvenii care intra în posesia ajutoarelor comunitare sunt: cei care beneficiază de ajutorul social (923), alocația de susținere (1.060), pensionarii a căror pensie se află sub cuantumul de 450 de lei (2.236), persoanele cu handicap gradul I și II (2.408), șomerii indemnizați (229) și neindemnizați (490), precum și persoanele fără venituri (740). În total, 8.086 de persoane se află pe tabelul privind distribuirea ajutoarelor alimentare”, se arată în comunicat.

Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2016, o persoană beneficiară ridică de la punctul de distribuire: 1 kg orez, 1 kg făină, 1 de zahăr, 2 de mălai, 500 g. fasole, 400 g. paste făinoase, 2 l. ulei, o conservă pate porc, 1 conservă pastă de tomate și 1 conservă carne de vită.
Distribuirea alimentelor se face pe baza actului de identitate în original de la Punctul Termic nr. 62 din strada Tineretului,în intervalul orar 08:00 – 15:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

INFORMARE

Această informare este efectuată de:S.C. NADARE AZROM S.R.L.             ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRATIA NATIONALA „APELE ROMANE”, Administratia...

More Articles Like This