23 de kilograme de materiale pirotehnice, confiscate la Giurgiu

Must Read

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Giurgiu au descoperit, în autoturismul unui român, 23 kg materiale pirotehnice pe care acesta a încercat să le introducă ilegal în ţară.

 S-a întâmplat duminică, 23 noiembrie, ora 14.25, când, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism marca Ford, cetăţeanul român Viorel A., în vârstă de 44 ani.

În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în portbagajul autoturismului 23 kg de materiale pirotehnice, pentru care bărbatul nu deţinea documente legale. La cercetări persoana în cauză a declarat că a achiziţionat obiectele pirotehnice dintr-un bazar din Russe – Bulgaria contra sumei de 500 de leva şi intenţiona să le folosească cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Persoanei în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni cu materiale pirotehnice efectuate fără drept şi contrabandă calificată, iar bunurile în valoare de 1.000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

VIDEO: Braconieri, surprinşi pe Dunăre cu ajutorul aparaturii de vedere nocturnă:  plase de pescuit comercial și o ambarcațiune, confiscate la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră...

More Articles Like This