Prima oară a bătut cu pumnul în masă, până a spart-o, şi a spus că taie-n organigrama DGASPC fără milă. După câteva luni de presiune(socială, dacă ne e permis), a revenit la sentimente mai bune şi s-a bătut cu pumnul în piept că tot domnia sa va găsi soluţii ca să nu rămână oamenii fără serviciu. Au mai trecut câteva luni şi acum trage clopotele pentru 33 de giurgiuveni, angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu. Oamenii vor rămâne fără un loc de muncă, în miezul crizelor de tot soiul, fix când s-au blocat angajările la stat şi când la privat ştie toată lumea cum merge treaba. Leafa ca leafa, da’ treaba să meargă la ei…

Un proiect de hotărâre privind restructurarea cu pricina va fi supus votului în Consiliul Judeţean(CJ) Giurgiu, joi, 30 iunie.

Le transmiteaţi, în martie anul acesta, „cârcotaşilor” că, în timp ce ei „doar vorbesc”, tot dvs. găsiţi soluţia.

„Nu ştiu dacă vor fi daţi afară pentru că eu vă spun că de vorbit, vorbim toţi. Vă spun că soluţia o găsesc tot eu. (…) Aceste agrumente îmi dau mie tăria să spun în faţa camerei că soluţia tot Beianu… de vorbit vorbim toţi, dar soluţia tot eu o s-o găsesc”, spuneaţi la o emisiune tv.

Păi, ce-aţi făcut, domnule preşedinte Beianu? S-a subţiat soluţia pe drum? Aţi rămas fără combustibil? Nu v-a dat la numărătoare?

Acum chiar că nu mai puteţi vorbi despre economie la buget. Ce economie faceţi cu tăierea salariilor a 30 de oameni?

De ce 33 şi nu 29? De ce 33 şi nu 40? De ce nu 10? De ce nu 1?

Am văzut în proiectul de hotărâre că autorităţile judeţene admit faptul că activitatea DGASPC s-a înteţit, mai cu seamă pe fondul crizei din Ucraina.

Şi atunci, în loc să îi păstraţi pe cei pe care în aveţi, daţi afară oameni? Am înţeles, desfiinţaţi un post într-o parte, ca să-l înfiinţaţi în alta. Dar oare cine va veni pe noul post? Au vreo şansă cei vizaţi de restructurare sau…

Acuma, ne cerem scuze că îndrăznim să ne spunem părerea, pare că în vremurile astea, e periculos să faci asta, dar ne încăpăţănâm, să ştiţi! Pentru că încă e dreptul nostru să nu fim de acord cu dvs.! Şi viceversa, desigur.

Şi o ultimă chestie: când veţi avea ocazia să îi priviţi în ochi pe cei „restructuraţi”, ce le veţi spune? Ce aţi zis public, tot la tv? „Nu e vina lor că au fost angajaţi acolo, că li s-a propus şi că au fost amăgiţi, da?”.

Doamne, Dumnezeule! Au mers să muncească şi asta au făcut. Trebuiau să se aştepte că dacă se schimbă…. politica, zboară automat? De ce? Ca să facă loc altora sau cum? Nu ne mai facem bine, pe cuvânt!

A, şi atunci când nu găsiţi soluţia cu care v-aţi lăudat, cum se numeşte? Îi rugăm pe giurgiuveni să vă răspundă.

Haideţi să revedem un material video realizat de noi în martie 2022, pe acelaşi subiect:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.