„În urma unei sesizări primite de la #Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”, am transmis, alături de colegii mei parlamentari #PSD de Giurgiu, Marian Mina şi Robert Cazanciuc, un memoriu către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Aceasta, după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean(IŞJ) Giurgiu le-a comunicat unor licee teoretice din Giurgiu, printre care şi Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”, că le va fi radiată câte o clasă din planul de şcolarizare pentru a putea fi asigurat numărul de elevi necesar înfiinţării unui campus profesional.

Doresc să precizez că NU sunt împotriva înfiinţării acestui campus, dimpotrivă, consider că este necesar și binevenit, însă NU sunt de acord cu modul în care se doreşte realizarea acestuia şi, în niciun caz, cu „pedepsirea” celei mai #performante unităţi de învăţământ din judeţul Giurgiu.

Memoriul transmis către Ministrul Educaţiei cuprinde toate argumentele rezultate în urma unei analize, conform unor indicatori, care ar fi trebuit să stea și la baza deciziei Inspectoratului Şcolar. Am văzut, astăzi, și un fel de „drept la replică” al Consiliului Judeţean Giurgiu pe această temă. Mărturisesc că nu am înţeles nici calitatea din care a fost dat şi nici argumentele prezentate. În acest sens, aş dori să fac câteva #precizări:

1. Memoriul NU critică înfiinţarea campusului şi nu contestă argumentele pentru care acesta ar trebui să existe în Giurgiu, aşa cum se insinuează în materialul Consiliului Judeţean.

Însă, nu suntem de acord ca înfiinţarea campusului să afecteze activitea unor unităţi de învăţământ care se remarcă prin rezultate excelente ale elevilor la examenele şi competiţiile şcolare şi a căror rată de promovare a examenului de Bacalaureat este foarte mare (în 2021- 97,59%).

2. Susţinem, de asemenea, ca principalele criterii privind radierea unei clase din programul de şcolarizare să fie rezultatele la examenele naţionale, rata de promovare la examenul de bacalaureat, dar şi rata de abandon şcolar.

Ca atare, considerăm că nu este normal să impui o astfel de măsură unei instituţii de învăţământ de prestigiu, unde nu există clase cu mai puţin de 30 de elevi, în detrimentul unor alte unităţi de învăţământ cu rezultate slabe la toate examenele şi rată de abandon școlar crescută.

Cum #stimulăm învăţământul giurgiuvean să fie mai competitiv şi să aibă rezultate mai bune, dacă îi pedepsim prin radieri de clase tocmai pe cei premianţi? DE CE să dorească cadrele didactice să aibă rezultate mai bune, dacă aceste rezultate nu contează în niciun fel în analiza Inspectoratului Şcolar?

Considerăm că demersul nostru este unul justificat şi care vine în sprijinul copiilor din Giurgiu şi a #învăţământului giurgiuvean de calitate”- declaraţie deputat PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu, preşedinte OFSD Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.