Ministerul #Agriculturii continuă #lupta cu efectele secetei pedologice! Se lucrează intens şi contracronometru, iar printre #măsurile luate se numără:

– Implementarea programului de creditare „De trei ori subvenţia”

– S-a solicitat aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea #avansului pentru plățile directe la un nivel de 70% și 85%, pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2022;

– S-au prevăzut #investiții noi în infrastructura secundară de irigații din fonduri europene, în valoare de 400 milioane de euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027

– Este în consultare publică Hotărârea de Guvern privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de #irigații şi a infrastructurii de desecare și drenaj din România

– Au fost constituite #grupuri de lucru pentru elaborarea unui ghid de bune practici care să indice tehnologii şi soiuri adaptate la noile condiții climatice, dar şi pentru gestionarea #efectelor produse de schimbările climatice.

Şi la nivelul judeţului #Giurgiu, până pe 21 iulie, au fost raportate peste 5.100 de hectare afectate de seceta pedologică.

Au cerut sprijin #fermieri din Putineiu, Izvoarele, Stăneşti, Gogoşari, municipiul Giurgiu şi Frăteşti, culturile afectate fiind: porumb, porumb zaharat, floarea soarelui, grâu, orz, orzoaică, triticale, mazăre, lucernă, rapiță, soia.

În acest moment, este în plină desfășurare acțiunea de #constatare și de evaluare a pagubelor la culturile agricole din județ de către membrii celor patru comisii, numite, prin Ordin, de către prefectul judeţului Giurgiu.

Declaraţie preşedinte OFSD Giurgiu, deputat Cristina Elena Dinu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.