Conducerea PNL Giurgiu este sublimă, dar se pare că lipseşte cu desăvârşire. Mai ales capu’ la organizaţie, Dan Motreanu, care, încă, probabil, mai crede că are vreun merit în ceea ce priveşte rezultatele la ultimele alegeri din judeţul nostru. Singurul aport, dacă vreţi, ar fi că l-a (re)adus pe Toma Petcu în PNL, dar hai să ne oprim aici, pe tema asta, ca să nu pară că băgăm băţul prin gard. Doamne fereşte! 😁

Lui Motreanu, alintat cu duioşie prin Giurgiu: “omu’ cu Waze-ul”, îi şade bine ca prim-vicepreşedinte al PNL central şi europarlamentar, ieşit fără sudoare pe listele inflamabile de la Giurgiu. Şi cam atât.

Căci pentru “oamenii lui” din PNL Giurgiu n-am auzit să fi făcut vreo minune. Să nu vă aud că o aduceţi în discuţie pe duduiţa deputat Horga din Dâmboviţa, că nu se încadrează în contextul „geopolitic” autohton! Ştiţi cum e, un bine făcut este un păcat iertat.

Ne referim la giurgiuveni. Aţi văzut careva vreo minune în ale administraţiei publice locale, înfăptuite prin bunăvoinţa şi puterea şefului Motreanu? Adicătelea, măcar câţiva primari, acolo, exaltaţi care să-i mulţumească în vreun fel pentru implicare, pentru susţinerea proiectelor lor de dezvoltare?

Nu de alta, dar când n-avea sacii în căruţă, defila cu toţi şi le promitea giurgiuvenilor din comune(ale căror denumiri probabil nici nu le mai auzise, până în campanie) că, dacă va ajunge mare, cu salariul aferent la Bruxelles, va pune şi el umărul la modernizare şi dezvoltare.

El o fi simpatic, săracu’, păcat de organizaţia care-l ţine…

Haideţi, domnule Motreanu, că n-a mai avut Giurgiu de multă vreme un europarlamentar plus mare şef pe la Bucureşti! Cu ce-i răsplătiţi pe cetăţeni pentru “încredere”?

Ne-a şoptit o păsărică de încredere faptul că, recent, a avut loc, în sfârşit, o întâlnire între Motreanu şi câţiva primari, pe tema programului “Anghel Saligny”. Unde, ne-a dezvăluit sursa cu pricina, pe lângă teme de politică externă, în loc să se axeze pe proiectele ce pot fi finanţate, să le discute, să le pună la punct etc., le-ar fi cerut acestora să consume responsabil apa. Fără mişto! Nu apa de la masă, deşi nu credem c-a plătit-o dumnealui, ci p-aia din comună.

Păi, de ce n-aţi zis aşa, domnule Motreanu? De ce n-aţi făcut frumos pe lângă premier să vă pună boss la Agricultură? Uite-aşa, vă vedeau şi giurgiuvenii mai des, că trebuia să veniţi să constataţi pagubele secetei. Sau nu?!

Noroc că ştiţi că n-are rost să vă legaţi la cap, dacă nu vă doare. Uite, PNL Giurgiu, de exemplu. Ce poate fi mai mişto decât să te numeşti şef, dar să se ocupe alţii?

Mai bine de trei ani de domnie Motrenească, la PNL Giurgiu, şi se plâng primarii că au rămas cu buza umflată. Asta e, o fi de la GPS, probabil i-aţi acroşat niţel, când aţi dat să-ntoarceţi.

Lăsaţi, nu puneţi la suflet, că tot răul e spre bine. Sigur, nu pentru PNL Giurgiu, ci pentru adversarii politici.

Keep up the “good work”! 😉

Fotografia este un trucaj-pamflet. Serios!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.