„Electrica Furnizare recunoaşte, oficial, că NU a aplicat plafonarea şi compensarea prevăzute de lege şi promite remedierea situaţiei. Acest lucru demonstrează o dată în plus că propunerea #PSD de ajustare a legislaţiei este justificată iar modificările trebuie făcute urgent.

Alături de măsurile menite să sprijine şi să protejeze populația, dar și companiile, cerem #sancţiuni usturătoare pentru cei care nu o respectă: furnizori ori distribuitori de electricitate sau gaz.

🔝 În viziunea noastră, consumatorii vulnerabili, respectiv persoanele cu venituri/pensii mici, ar trebui să primească un #voucher lunar. Contravaloarea acestuia va compensa cât mai mult din majorarea facturii. Consider că aceasta ar fi cea mai eficientă modalitate de #sprijin, iar românii ar ști clar cât primesc de la stat și cu cât ar mai trebui să contribuie pentru plata energiei consumate.

🔺 Dacă voucherul să însemne bani sau cantitate de energie (număr de kwh/lună), dacă să fie digital sau printat, cine să fie îndreptățit să-l primească, de unde vin banii etc. – toate acestea vor fi discutate și stabilite de specialiști, imediat ce principiul/mecanismul este agreat politic la nivelul coaliției de guvernare”- preşedintele PSD Giurgiu, deputat Marian Mina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.