O țigară aprinsă, aruncată la întâmplare, poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi furajele sau lemnele, care au o viteză mare de ardere. În unele cazuri, bunurile ard mocnit, cu degajări mari de fum, iar dacă sunt și persoane surprinse în astfel de incendii, acestea se pot intoxica cu monoxid de carbon.

De la începutul anului, pompierii giurgiuveni au intervenit pentru stingerea a peste 20 de incendii, care au avut drept cauze probabile fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Un exemplu este cel din luna august, izbucnit într-o gospodărie din localitatea Valter Mărăcineanu. În acest caz, pompierii au constatat faptul că în incendiu au fost suprinse două animale și, din nefericire, nu au mai putut face nimic pentru le salva.

          Indiferent de situație, respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului ISU Giurgiu vă recomandă:

  • nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;
  • dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;
  • dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
  • dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
  • stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră. Comunicat de presă ISU Giurgiu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.