PSD susține reintroducerea cât mai rapidă a voucherelor de vacanță, care și-au dovedit eficiența, dar și a acordării sprijinului pentru depășirea pandemiei. PNL trebuie să înțeleagă realitatea că sprijinirea acestui sector nu e o cheltuială ci o investiție care, făcută cu cap, aduce beneficii

România are nevoie vitală de un sector HORECA bine susținut și dezvoltat pentru a-și atinge potențialul turistic.

Voucherele de vacanță – 1450 de lei/persoană – acordate bugetarilor au adus, cât timp s-au acordat, beneficii importante industriei turismului. Fiecare leu investit în voucherele de vacanță generează 0,51 lei la produsul intern brut al României, iar la fiecare 64.359 de lei direcționați pentru voucherele de vacanță se creează și se menține un loc de muncă.

Pentru angajați, voucherele de vacanță asigură: creșterea venitului disponibil și a nivelului de trai; îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică; creșterea productivității și disciplinei muncii; creșterea calității vieții prin diversificarea bugetului de consum precum și dezvoltarea culturii unei alimentații sănătoase.

Pentru angajatori, ele asigură: reducerea costului forței de muncă; îmbunătățirea productivității muncii și reducerea absenteismului; creșterea motivării și loialității salariaților; creșterea retenției de personal; creșterea responsabilității sociale față de angajat.Pe de altă parte, voucherele de vacanță au determinat autorizarea, deci fiscalizarea a circa 3000 de structuri de cazare – pensiuni, vile, apartamente

Voucherele sprijină mediul privat, deoarece peste 95% dintre furnizorii de turism aparţin mediului privat.

PSD semnalează încă odată că guvernarea actuală,în pofida angajamentelor, n-a făcut nimic pentru susținerea HORECA. Nici măcar în pandemie! Și acum stau blocați în conturi banii de care această industrie ar fi avut nevoie ca de aer.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.