Săptămâna trecută, vă prezentam un e-mail trimis către Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Giurgiu, reclamanţii cerând un control la Casa „Daniela” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu. Semnatarii e-mail-ului susţineau că în casa cu pricina ar fi focar de COVID, dar şi şobolani, mizerie şi aşa mai departe.

Am cerut şi noi un punct de vedere, prin e-mail, celor DSP cu privire la rezultatul controlului care, se pare, n-ar fi fost organizat chiar „a doua zi” de la primirea reclamaţiei, ci după ce pe acolo ar fi trecut mai întâi cei din conducerea DGASPC, respectiv a CJ Giurgiu.

Nu am primit un răspuns de la DSP, până la momentul redactării acestui material, însă cei care au trimis primul e-mail au primit.

Cum ar veni, focar cam era, dar era „izolat”, şobolanii nu (mai) erau, dar gândacii lăsaseră urme adânci. În plus, dacă s-a dispus realizarea de reparaţii şi igienizare, reclamanţii cam aveau dreptate, nu?

Frumos. Aşa avem noi grijă tocmai acum de căsuţele în care sunt găzduiţi copii care n-au norocul altora?

Bănuim, însă, că norocul celor de la DGASPC Giurgiu- plătitoarea amenzii- este acela că şi preşedintele Consiliului Judeţean, dar şi şeful DSP Giurgiu sunt PNL-işti, altfel, ne imaginăm: dacă era acum la conducerea CJ vreun PSD-ist, luau sancţiunea maximă, la pariu?

Nu de alta, dar s-a mai întâmplat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.