Îmi imaginez că, atunci când intră pe Facebook, PNL-iştii nu citesc doar linguşelile şi aprecierile colegilor de partid, ale conturilor false aferente ori ale celor care speră să prindă vreun loc în noile structuri înfiinţate la instituţiile conduse de liberali. Sau doar comentariile celor care, evident, nu vor să-şi piardă slujbele…

Dacă n-au curaj, că timp de stat pe reţele de socializare se pare că-şi fac, le spunem noi că ÎI ÎNJURĂ LUMEA. RĂU. Şi când zic lumea, mă refer la foaaarte mulţi giurgiuveni care nu ţin nici cu PNL, nici cu PSD şi cu niciun alt partid, ci ţin la viaţa, la sănătatea şi la bunăstarea lor. Dacă cei care conduc acum municipiul şi judeţul Giurgiu refuză să vadă această realitate, va fi nasol de tot pentru ei, peste maximum 3 ani. Până atunci, rămâne nasol pentru cetăţeni…

Discursul PNL-iştilor de la Giurgiu(nu le zic giurgiuveni, căci Horga, de exemplu, nu este. Bine, nici PNL-işti nu ar trebui să le spun unora, dar asta e altă problemă) a rămas unul ca din opoziţie. Nu ştiu decât „ba p-a mă-tii”, „dar ăla ce-a făcut?”, „ ciuma roşie”, „greaua moşternire” şi aşa mai departe. Diversiuni, şopârliţe, gogonele expirate.

Sunt la butoanele ţării de peste 2 ani şi de un an şi jumătate, la Giurgiu. Iar ei continuă să arunce pisica moartă (după ce-au călcat-o cu buldozerul) în curtea altora.

Pentru toată lumea lucrurile sunt clare: au avut la dispoziţie luni întregi ca să pregătească (şi) sistemul sanitar giurgiuvean pentru valul 4 al pandemiei. E valul 4, nu e al doilea, nu e al treilea. Toată lumea ţipa în jurul vostru că va veni apocalipsa… Voi? N-aţi pregătit nimic, pentru că, dacă o făceaţi, poate că situaţia NU era atât de dramatică aşa cum este acum.

Orice ar scrie pe Facebook, pe oricine ar arăta ei cu degetul, responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă le aparţine. Băi, gata! Voi sunteţi acolo, voi aveţi banii, voi aveţi puterea! VOI!

Nu mai daţi vina nici pe nevaccinaţi, pentru că, sincer, lipsa lor de încredere în ceea ce le spuneţi tot din cauza prostiilor voastre s-a adâncit! Aşa cum au arătat mulţi la postările PNL-iştilor, numai Congresul PNL cu 5.000 de oameni, în spaţiu închis, poate fi dat ca exemplu elocvent. V-aţi gândit, vreodată, că, dacă din cei 5.000 să zicem că doar jumătate ar fi fost infectaţi, se poate ajunge la un dezastru? Nu v-a interesat!

Aşa că terminaţi acum cu pasatul vinei către PSD, că nu vă mai ajută cu nimic. Iar pe noi nici atât.

Doamna deputat PNL de Giurgiu Gabriela Horga, aţi citit textul postat recent de dvs pe Facebook de două ori înainte să-l puneţi acolo? Păcat.

Scrieţi acolo că nu s-a implicat PSD Giurgiu în campania de vaccinare. Doamne fereşte, legal, nici nu are voie. Ce voiaţi să facă social-democraţii? Să ia vaccinuri şi să meargă din casă în casă… ca să-i imunizeze pe giurgiuveni? Să vină peste DSP să facă anchete epidemiologice în locul lor sau să testeze masele, cum ar fi trebuit să facă autorităţile conduse de voi? Ce trebuiau să facă? Nu cred că a existat emisiune TV în care parlamentarii PSD de Giurgiu să nu fi făcut apel către populaţie să se vaccineze. De ce minţiţi cu nesimţire, nu vă supăraţi?

Acum, dacă Mina sau Dinu nu s-au pozat cu „bicepşii” înţepaţi, cum au făcut-o colegii dvs de la PNL Giurgiu, înseamnă că n-au susţinut vaccinarea? V-am zis eu că la poze nu vă întrece nimeni…

Una este să susţii, să explici de ce este bine să te vaccinezi şi alta este să calci în picioare drepturile omului! Cum să scoţi din certificatul verde testarea? Asta se contestă! Doamna Horga, nu sunteţi din domeniul medical, dar bănuiesc că nu e nevoie să vă desenăm chestii simple: ştiţi că sunt şi oameni care nu au voie să facă vaccinul? Din considerente medicale. Cu ei ce faceţi? Apropo, am văzut ieri mai multe comentarii la postarea dvs, vă critica lumea fix pe aceste subiecte. Comentariile nu mai erau dimineaţă… E?! Urât.

Cât priveşte postarea deputatului Mina referitoare la cei care au cerut bani primarilor pentru Spital… Mai bine tăceaţi, că nu s-a mai pomenit aşa ceva!

Dacă tot vă doare aşa rău sufletul de SJU Giurgiu, aveţi o grămadă de firme de casă, în familie, prieteni cu bani. Cereţi-le lor să vă ajute! Nu primarilor care nu mai au bani nici să le plătească salariile angajaţilor! Domnul Beianu are şi el nişte firme care odată erau pe numele domniei sale. Să vorbească, dom’le cu administratorii de acum, să-l ajute! Dumneavoastră, dna Horga, la fel, că am citit în presa naţională că, până să ajungeţi deputat, eraţi mare boss!

Vreţi unitate? Păi, mai întâi dovediţi-o (între) voi, fraţilor!

Sigur, anul trecut, în primul val al pandemiei, vă mirosea urât unitatea. Îl criticaţi pe Mina şi dacă respira mai des. Nu l-aţi ajutat cu nimic, ba chiar l-aţi faultat financiar, prin guvernul Orban, pe unde l-aţi prins! Atunci eraţi răi, colţoşi, şmecheri, „cei mai buni”, acum vă smiorcăiţi după „unitate” şi „responsabilitate”, că aţi dat de greu. Vai, vai, dar ce „milă” ne e de voi! Puneţi mâna la treabă şi faceţi ce trebuie ca să nu mai moară oameni şi nu vă mai plângeţi atât, că mai multă revoltă stârniţi cu atitudinea asta!

Vă rugăm, de asemenea, să ne spuneţi: V-a oprit Mina sau PSD să nu achiziţionaţi medicamente pentru Spital, să nu daţi drumul la căldură? I-a făcut Mina bugetul la CJ lui Beianu şi-l opreşte să nu aloce bani pentru Spital? Mai bine lăsaţi dracului tăiatul ierbii de pe maginea drumurilor, că nu asta e prioritate acum, deşi am înţeles că plâng unii dacă se opreşte activitatea! Tăiaţi din banii de la SF-uri şi faceţi bine Spitalul!

Cătălina SFETCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.