De când a preluat mandatul de şef al CJ Giurgiu, din ieşirile sale publice pe tema Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu, PNL-istul Dumitru Beianu a lăsat să se înţeleagă faptul că principala sa preocupare a fost înlăturarea lui Cătălin Lupu de la conducerea instituţiei.

Prin diverse mijloace, a şi reuşit temporar, dar asta se pare că nu-i ajută cu nimic pe cei care lucrează la DGASPC Giurgiu. Adică, pare o ambiţie personală fără vreun rezultat în ceea ce priveşte sistemul de protecţie socială din judeţ. Ba chiar parcă e tot mai rău!

Surse ne-au comunicat faptul că, deşi ar fi trebuit să înveţe lecţia de anul trecut, cu valurile covid, marele şef PNL-ist de la judeţ nu ar avea prevedere bugetară, până la finalul anului, pentru materiale necesare noului val de îmbolnăviri. Adică, tocmai acum, când au explodat cazurile şi în Giurgiu, în locuinţele protejate, căsuţele de tip familial şi centrele din subordinea DGASPC nu ar mai exista suficiente materiale de dezinfecţie, măşti, mănuşi şi aşa mai departe.

Gândiţi-vă ce se va întâmpla dacă salariaţii vor fi, iarăşi, nevoiţi să rămână izolaţi la serviciu?! Chiar, oameni buni, aţi primit stimulentul pentru anul trecut, când aţi rămas izolaţi la centrele din subordinea DGASPC Giurgiu? Şi, este adevărat că se anunţă disponibilizări în cadrul instituţiei? Este vorba despre circa 100 de persoane? Care sunt motivele pentru care îi lăsaţi fără serviciu?

Pe de altă parte, aceleaşi surse ne-au spus că la rectificarea de vinerea aceasta ar fi prinse nişte sume tocmai pentru cheltuieli cu materiale dezinfectante etc., deci, cum ziceam, nu a existat prevedere în buget. Păi, sigur, la câte evenimente a trebuit să participe şi să se pozeze, o fi uitat dl. Beianu şi de DGASPC Giurgiu. Apoi, tot la rectificare, este prinsă o sumă, pe cheltuieli de personal, care asigură o bucăţică de salarii nete, iar cu diferenţa nu poate acoperi contribuţiile restante.

Parcă se lăuda dl. Beianu cu echipa sa câştigătoare de la guvern, de la Giurgiu, că or să rupă ei în paişpe judeţul ăsta…. Nici acum n-aţi primit de la Cîţu suma necesară ca să aveţi asigurate salariile oamenilor până la sfârşitul anului? Hai, că doar aţi semnat ca fetele drăguţe ambele moţiuni pentru congresul PNL. Trebuia să vă umple şefii de la Bucureşti de bani pentru Giurgiu! PENTRU GIURGIU, am zis!

Şi mai e o chestiune. În mandatul trecut, PNL-iştii giurgiuveni în frunte cu Beianu au derulat o adevărată campanie de presă pe tema folosirii excedentului bugetar, atunci când au fost probleme cu salariile angajaţilor DGASPC Giurgiu.

Aţi ieşit atunci cu toţi „specialiştii” să-l trageţi pe Mina de urechi că nu vrea el să utilizeze bani din excedent ca să le dea oamenilor disperaţi salariile.

De ce nu faceţi dvs. asta acum, domnule preşedinte Beianu? Să nu ne spuneţi că nu vă lasă legea, că vă faceţi de râs. Vă lăsăm să vă exprimaţi opinia şi vă spunem şi de ce afirmăm asta, apoi!

Concluzia este că se pare că numai gura a fost de ei în campanie. Pentru că, şi cu tot guvernul lor, cu toată preşedinţia şi cu toată majoritatea lor parlamentară, PNL-iştii făcură un drac pentru judeţul nostru.

Cel puţin, în primul lor an de domnie!

23 septembrie 2021- drept la replică în urma articolului de mai sus:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.