Așa cum era de așteptat, „cuoaliția” a decretat că Cîțu (cacofonie voită), este curat ca lacrima, atâta timp cât banii din rectificarea bugetară vor fi direcționați acolo unde interesele partinice îi cer, iar miniștri neperformanți vor rămâne țintuiți cu piuneze în scaunele lor ministeriale. Nimic nu s-a schimbat, dar toată lumea PNL-istă, USR-istă, PLUS-istă și UDMR-istă e mulțumită, pentru că acțiunea în sine se potrivește perfect în narațiunea fiecăruia dintre cei menționați. Așteptăm ca, data viitoare, când se vor descoperi la politicienii de tip neomarxist, violuri, crime, soții bătute și înșelate, amante, mătuși milionare nedeclarate, bani cu nemiluita ascunși în offshore-uri, aceștia să fie nominalizați în cele mai înalte funcții din stat, poate chiar candidați la președinție.

Nu vă mirați. Pe țambal s-a pus batista. Ce mai contează moralitatea? După ceva vocalize de maidanezi, cu limbajul tipic de lemn made în România, pe aceeași voce, ca să nu-și pună toată lumea cu minte mobilată în cap, s-au regrupat strategic si au comentat pasiv, cu lentoare. Ce mai contează că țara e pe fundul prăpastiei? Avem noul program „Anghel Saligny” care nu va finanța niciodată lucrările de investiții din programul PNDL al „ciumei roșii”.

Așadar, primarilor, dans! Românii vor face cunoștință cu sărăcia lucie, că doar nu-și închipuie cineva că o promisiune de-a ăstora va fi finalizată vreodată!

Dan C.

1 COMENTARIU

  1. […] Așa cum era de așteptat, „cuoaliția” a decretat că Cîțu (cacofonie voită), este curat ca lacrima, atâta timp cât banii din rectificarea bugetară vor fi direcționați acolo unde interesele partinice îi cer, iar miniștri neperformanți vor rămâne țintuiți cu piuneze în scaunele lor ministeriale. Nimic nu s-a schimbat, dar toată lumea PNL-istă, USR-istă, PLUS-istă și […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: OPINIE: Banii, batista și țambalul […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.