Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit ascunse într-un autocar, mai multe perechi de încălţăminte ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În ziua de 06.06.2021, în jurul orei 07.30, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocar, care efectuează transport regulat de persoane pe ruta Turcia – România.

În urma controlului amănunțit efectuat, polițiștii au descoperit ascunși în cala de bagaje a mijlocului de transport, mai mulți saci de culoare neagră, care conțineau 131 articole de încălțăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Cu privire la aspectele constatate, s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțin unui cetățean turc, în vârstă de 33 de ani, pasager al autocarului.

Bunurile, în valoare de aproximativ 32.750 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de către polițiști.

În prezent, față de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comunica de presă ITPF Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.