D-aia ajungem NICĂIERI în ţara asta! Din cauza unor ambiţii politice inutile, nesănătoase şi care merită condamnate public, pe măsură. Un consilier local al PSD, la Bolintin Deal, Nicu Costinaş a propus Consiliului Local un proiect de hotărâre privind aprobarea înregistrării UAT Bolintin Deal în Sistemul Naţional Electronic de Plată (SNEP) online a tuturor taxelor şi impozitelor, utilizând cardul bancar.

Nu doar că este un lucru normal, esenţial pentru dezvoltarea mereu invocată de către cei de la Putere, ci este de-a dreptul obligatoriu ca unităţile administrativ-teritoriale din toată ţara să se înregistreze în SNEP.

Există o Hotărâre de Guvern în acest sens.

Astfel, după dezbaterile din şedinţa de săptămâna trecută a CL Bolintin Deal, primarul PNL Emilian Bănică a declarat: „Având în vedere tot ce v-am spus până acuma şi(ATENŢIE!) ţinând cont că este un proiect INIŢIAT DE NICU COSTINAŞ, vă invit să… votaţi!”. Uluitor! Ce rost a avut precizarea privind iniţiatorul? Adică, ce importanţă are cine a iniţiat proiectul? Şi ce dacă este un PSD-ist? Chiar aşa aţi ajuns?

„Rostul” precizării s-a văzut la vot. Doar social-democraţii din CL Bolintin Deal au votat pentru, restul… împotrivă. Alo, domnilor de la PNL şi USR, nu vă lăudaţi voi cu digitalizarea, că rupeţi voi mâţa-n 7, în administraţie, şi ne scăpaţi de hârţoage şi de alte asemenea treburi care aglomerează cumplit casieriile din toată ţara?

Cum este posibil să respingeţi un proiect de hotărâre important şi OBLIGATORIU de implementat, doar pentru că nu-l aveţi la inimă pe un consilier local?

Ce contează că este ceva bun pentru oameni? Era un proiect prin care se puteau plăti online taxele si impozitele. Un proiect care ar fi scutit oamenii de drumuri la Primărie, ar fi diminuat fluxul de oameni de la biroul de taxe și impozite. Proiectul avea inclusiv avizul compartimentului de specialitate din cadrul Primariei Bolintin Deal, avea suport legal și chiar recomandarea tuturor institutiilor in vederea digitalizarii.

Sper ca cei din conducerea PNL Giurgiu, care se tot laudă cu digitalizarea, să asculte cum voteaza propriii consilieri doar pentru interesele politice si electorale ale primarului. O puteau face ei de foarte mult timp, fiind la conducere de 17 ani….

Aceiași consilieri au scutit în continuare firmele din parcul industrial pentru înca 3 ani , în aceeași ședință”, a scris consilierul PSD Nicu Costinaş, pe pagina sa de Facebook. AICI o găsiţi.

1 COMENTARIU

  1. […] D-aia ajungem NICĂIERI în ţara asta! Din cauza unor ambiţii politice inutile, nesănătoase şi care merită condamnate public, pe măsură. Un consilier local al PSD, la Bolintin Deal, Nicu Costinaş a propus Consiliului Local un proiect de hotărâre privind aprobarea înregistrării UAT Bolintin Deal în Sistemul Naţional Electronic de Plată (SNEP) online a tuturor taxelor […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: AMBIŢIE PNL-istă: Proiectu-i bun, păcat că este propus de PSD. S-a întâmplat la Bolintin Deal […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.