Sunt atât de veseli, încât pentru ei şi alături de ei în fiecare zi poate fi sărbătoare.

Astăzi, preşcolarii de la Grădiniţa din Mârşa au sărbătorit în avans Ziua Copilului. Doamnele social-democrate giurgiuvene le-au făcut o surpriză şi au mers la ei cu daruri. În schimb, copiii le-au cântat şi le-au spus poezii.

Zâmbetul, privirea, optimismul, veselia şi emoţia lor sinceră! Sunt daruri nepreţuite pentru care suntem recunoscători şi le mulţumim copiilor pentru că ni le oferă, mereu, necondiţionat! Astăzi, am petrecut o zi foarte frumoasă, în compania micuţilor de la Grădiniţa din Mârşa. Alături de colegele mele din OFSD Giurgiu, am mers acolo pentru a le duce, în avans, cadouri cu prilejul zilei de 1 Iunie. Copiii ne-au primit bucuroşi şi, în cadrul unei mici serbări, ne-au spus poezii şi ne-au cântat. Le doresc tuturor să fie sănătoşi şi norocoşi şi le mulţumesc încă o dată pentru #energia fantastică pe care ne-au oferit-o, azi!

Îi mulţumesc mult doamnei primar Virginia Drăgan pentru sprijin, dar şi celorlalte doamne din OFSD Giurgiu alături de care am desfăşurat acţiunea!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, preşedintele OFSD Giurgiu, deputatul Cristina Elena Dinu.

1 COMENTARIU

  1. […] Sunt atât de veseli, încât pentru ei şi alături de ei în fiecare zi poate fi sărbătoare. Astăzi, preşcolarii de la Grădiniţa din Mârşa au sărbătorit în avans Ziua Copilului. Doamnele social-democrate giurgiuvene le-au făcut o surpriză şi au mers la ei cu daruri. În schimb, copiii le-au cântat şi le-au spus poezii. „Zâmbetul, privirea, […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: OFSD Giurgiu: O zi specială, petrecută alături de copiii de la Grădiniţa din Mârşa […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.