Absolut uluitor răspunsul lui Dumitru Beianu care a fost întrebat, ieri, într-o emisiune la Open TV, cum comentează faptul că ai săi colegi, parlamentarii PNL de Giurgiu Alexandru Andrei, Toma Petcu şi Gabi Horga au dat un vot negativ pentru înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul datelor din pandemie.

Şeful de la judeţ a pretins, iniţial, că habar nu are despre ce este vorba, după care a dat-o pe partea carosabilă. Din afirmaţia sa ar trebui să înţelegem că o asemenea iniţiativă a venit doar aşa, de plictiseală, şi că ar trebui tratată ca atare? Trist. Pare o sfidare(premeditată sau nu) a milioane de români afectaţi din toate punctele de vedere de toate măsurile luate de către Guvernul PNL-USR, în pandemie.

Moderator(citind o întrebare venită pe Facebook)- Ce părere aveţi despre comisia privind muşamalizarea datelor din pandemie? Au făcut bine Alexandru Andrei, Toma Petcu şi Gabi Horga că nu au votat?

Dumitru Beianu: – Habar nu am despre ce e vorba. Nu au votat?(…) A, mi-aduc aminte de o discuţie, dar ce a fost propunere AUR?

Moderator: A AUR şi PSD

Beianu: – Da, mă rog, Asta e, când stai în opoziţie, n-ai activitate şi trebuie să-ţi faci de lucru!”

Aşa ceva! Adică, unul dă bomba potrivit căreia ne-ar fi minţit şefii dvs. din Guvern, ceilalţi cer aflarea adevărului, iar dumneavoastră spuneţi că ăştia din urmă n-au de lucru? Aşa respect aveţi dvs. faţă de alegători, fie ei PNL-işti, PSD-işti, giurgiuveni, români?

Haideţi, domnule Beianu, ce dracului, oţi fi dumneavoastră superocupat :D, dar ştim şi că vă faceţi timp să jucaţi biliard online (aţi declarat-o singurel)!

Cum să vă fi scăpat scandalul de săptămâna aceasta din Parlament, cu protestul opoziţiei pe tema comisiei de anchetă? Şi dacă, totuşi, l-aţi ratat p-ăsta( deşi n-o credem, oricât de frumos aţi face la cameră), n-aveaţi cum să nu ştiţi despre scandalul iniţial. În care Voiculescu a acuzat Guvernul Orban de mişmoande făcute cu stil pe la datele raportate, taman în preajma alegerilor de anul trecut. Adicătelea, a sugerat Vlăduţ, nişte mici măsluiri, acolo, ca să dea mai puţine cazuri, ca să fie bine la vot, să nu vă fie rău…

Iată un link chiar de la prietenii PNL-USR, PRO TV: https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/vlad-voiculescu-acuza-masluirea-cifrelor-pandemiei-inainte-de-alegeri-intr-un-schimb-de-replici-cu-ministrul-muncii.html

Dumitru Beianu: – Habar nu am despre ce e vorba. Nu au votat?(…) A, mi-aduc aminte de o discuţie, dar ce a fost propunere AUR?

Moderator: A AUR şi PSD

Beianu: – Da, mă rog, Asta e, când stai în opoziţie , n-ai activitate şi trebuie să-ţi faci de lucru!

Nu era mai frumos şi mai de bun simţ să-i cereţi moderatorului să-i întrebe pe colegii dvs. de ce au votat cum au votat, decât să pretindeţi că sunteţi pe dinafară cu un subiect atât de important pentru noi toţi? Pentru că, fără supărare, nici măcar n-a sunat ca o luare de apărare a colegilor, ci a părut mai degrabă o mostră proaspătă de maximă aroganţă politică.

Politică, politică, PNL, PNL, dar trebuie să existe o limită! Altfel, ridicolul, penibilul unor asemenea situaţii, neîncrederea şi dispreţul oamenilor( ca o consecinţă firească) vor cântări atât de mult, data viitoare, încât puteţi să faceţi piscine în curtea sau în sufrageria fiecăruia, că nu vă mai alege nici dracu’.

1 COMENTARIU

  1. […] Absolut uluitor răspunsul lui Dumitru Beianu care a fost întrebat, ieri, într-o emisiune la Open TV, cum comentează faptul că ai săi colegi, parlamentarii PNL de Giurgiu Alexandru Andrei, Toma Petcu şi Gabi Horga au dat un vot negativ pentru înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul datelor din pandemie. Şeful de la judeţ a pretins, […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: INCREDIBIL: Şeful PNL-ist de la CJ Giurgiu pretinde că nu prea ştie care-i treaba cu faimoasa com… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.