Deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu a postat, pe pagina sa de Facebook, un comunicat pe acest subiect.

Coaliţia Austerităţii vinde România „la bucată”, la preţuri de nimic, în timp de pandemie!

După ce că vor să înstrăineze companiile româneşti, mai nou, frăţia PNL-USR PLUS-UDMR doreşte să pună pe tavă străinilor şi terenurile agricole ale României, dând liber la vânzarea #necondiționată a acestora.

61 de deputaţi şi senatori ai Puterii, în frunte cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, au depus un proiect de lege ce prevede ca terenurile agricole să poată fi cumpărate de către străini, chiar dacă aceştia nu sunt rezidenţi în România şi chiar dacă sunt doar samsari de terenuri.

Noul proiect anulează, astfel, condițiile de cumpărare introduse de #PSD pentru firme și pentru persoane fizice din străinătate și interdicția #înstrăinării terenurilor- timp de 8 ani de la achiziționare-, cu excepția plății unui impozit de 80%, calculat la diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare.

PNL- USR PLUS –UDMR pregătesc, în fapt, cel mai mare tun imobiliar din istorie, de peste 10 miliarde de euro, prin privatizarea funciară a României.

Iar cel mai grav lucru este că proiectul de lege pune în pericol securitatea alimentară a populaţiei. #Nimeni nu garantează că terenurile cumpărate vor fi folosite pentru agricultură. Astfel, cum își va putea asigura România consumul intern, dacă pământul agricol nu îi mai aparține?

#PSD cere actualului guvern să renunțe la acest proiect de lege și să înțeleagă cât de vital este terenul agricol românesc, mai ales în caz de pandemie, când se blochează importurile și exporturile și când nu te poți baza decât pe ce ai la tine în țară”, a scris deputatul Cristina Elena Dinu, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.