Social democraţii transmit că este revoltător că guvernul Cîțu cheltuie sute de milioane de euro pe importuri de măști și alte echipamente de protecție – adesea neconforme – și agravează astfel deficitul balanței comerciale, dar ignoră cu desăvârșire producătorii autohtoni.

„Astfel, În timp ce măștile și alte echipamente de protecție făcute în România merg la export și sunt utilizate de germani, francezi ori italieni, românii cumpără tot felul de fake-uri, de la tot felul de importatori dubioși care aduc produse neconforme.

În toată Uniunea Europeană guvernele au cumpărat produsele sanitare, cu precădere, de la producătorii autohtoni, ca să-i susțină și să sprijine efectiv economia națională.  În România a fost invers.  Guvernele Orban și Cîțu au dus țara pe ultimul loc în UE la sprijinul economic instituțional acordat, dar în schimb au făcut jaf în bugetele publice sub acoperirea pandemiei. Dovadă stau anchetele deschise de DNA la Unifarm dar și raportul Curții de Conturi.

Este o situație intolerabilă! PSD este inițiatorul și susținătorul determinat al programelor de tip ”Fabricat în România”. A promovat insistent, spre deosebire de guvernarea actuală care le-a eliminat ori amputat, programe și măsuri care să sprijine mediul de afaceri românesc; sunt de notorietate programul Rabla, Rabla Plus, Rabla pentru electrocasnice, Start-Up Națion, cele privind stimularea exporturilor, cele privind susținerea agriculturii”, transmit reprezentanţii PSD, printr-un comunicat de presă.

1 COMENTARIU

  1. […] Social democraţii transmit că este revoltător că guvernul Cîțu cheltuie sute de milioane de euro pe importuri de măști și alte echipamente de protecție – adesea neconforme – și agravează astfel deficitul balanței comerciale, dar ignoră cu desăvârșire producătorii autohtoni. „Astfel, În timp ce măștile și alte echipamente de protecție făcute în România merg la […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: PSD sprijină producătorii români de măști și echipamente de protecție […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.