Pompierii giurgiuveni anunţă că echipajele ISU Giurgiu au fost solicitate să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 59 de ani, despre care exista suspiciunea că s-ar fi înecat în apele râului Argeș, în zona localității Grădinari. Bărbatul a fost căutat mai multe zile, iar trupul neînsufleţit a fost descoperit ieri, 2 februarie.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor Giurgiu și Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un autocamion de intervenție, o ambulanță SMURD, o barcă și echipajul de scafandri.

După aproximativ șapte ore de căutări, acesta a fost găsit, pe fundul apei, la 2 km aval față de podul Grădinari”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Giurgiu.

Deocamdată, nu se ştie dacă este vorba despre o sinucidere sau bărbatul a căzut în apă din greşeală. Vom reveni cu amănunte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.