Preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, a făcut această afirmaţie pe pagina sa de Facebook.

„PSD a câștigat alegerile și punct. Nu există două tipuri de aritmetică, una de dreapta și una de stânga. Prin voturile românilor, câți au fost ei la urne în condiții de pandemie și de nesiguranță, partidul nostru ar trebui, constituțional, invitat să-și prezinte premierul, cabinetul și să obțină o majoritate parlamentară care să-i valideze, prin vot, echipa.Dar președintele României sfidează. Și o face în serie. Sfidează Constituția, evidența și bunul simț. Organizează întâlniri politice partizane, clandestine, pe sub masă și decide discreționar că pierzătorii alegerilor trebuie să guverneze. Sfidează electoratul, pe ale cărui opțiuni electorale nu dă doi bani.

Și sfidează poporul român, impunându-l pe Florin Cîțu ca propunere de prim ministru.

Mai potrivit ar suna prim sinistru. Pentru că nu există personaj public mai oribil, mai detestabil, mai cinic și mai ticălos decât oroarea de om care, într-un an de zile, a îndatorat o țară pentru trei generații. După ce a fugit din Parlament la precedenta tentativă de a ajunge premier, fostul bancher Vasilică, gonit din sistem de guvernatorul Isărescu pentru motive ce țin de siguranța națională, e pe cale să se întoarcă la tribună pentru a primi votul de învestire. Și n-o face pe cai mari, ci călare pe detestabila mârțoagă Orban”, a scris Marian Mina, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.