Prezentă la emisiunea „Cappuccino” realizată de Mihai Grigore, la Open TV, Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu, a vorbit şi despre cum a fost gestionată la Giurgiu lupta împotriva coronavirus.

„Am avut ocazia să aflu că, la începutul pandemiei, unele spitale din Bucureşti, pe secţii importante, aveau doar 5 măşti de protecţie. La Giurgiu, prin grija Consiliului Judeţean, Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost pregătit, încă de la început, pentru lupta împotriva COVID-19. Instituţia a alocat fonduri importante pentru echipamente de protecţie, pentru echipamente medicale. Spitale mari din Capitală şi nu numai au stat, o lună- o lună şi jumătate, fără să ştie cum să se protejeze, pentru că nu aveau cu ce!”, a declarat Cristina Elena Dinu.

Pe de altă parte, legat de „implicarea” parlamentarilor PNL de Giurgiu în toate problemele arzătoare ale judeţului nostru, Elena Dinu a spus că aceasta lipseşte cu desăvârşire.

Parlamentarii PNL sunt preocupaţi doar să ne atace. N-am simţit implicarea dumnealor nici în ceea ce priveşte lupta împotriva COVID, la Giurgiu, nici în situaţia gravă de la DGASPC Giurgiu. Nu ştiu motivul întâlnirii(cu referire la pozele de noaptea trecută, de la Prefectură, n.r.), probabil s-au dus să facă lobby pentru DGASPC… Glumeam! Este dovada foarte clară că Prefectura e „apolitică”. Pot să anticipez faptul că, de azi, în perioada următoare, vor urma controale ITM şi presiuni pe primarii noştri, pentru că PNL, prin Prefectură şi deconcentrate îi presează permanent. Noi ştim ce fac, le mai spun o dată că nu apreciază nimeni presiunea asta, cu atât mai puţin primarii. Ei au alte treburi de făcut!”, a declarat deputatul PSD de Giurgiu.

Cristina Elena Dinu a comentat şi pe subiectul privind salariile din DGASPC Giurgiu.

„Guvernul are toate pârghiile, acolo sunt soluţiile. Ştim, autorităţile locale şi judeţene au alocat sume importante spitalelor, serviciilor de ambulanţă, chiar DGASPC-urilor, în lupta împotriva coronavirusului. Nu este normal să arunci tu, Guvern, în spatele consiliilor judeţene şi sumele pentru salariile angajaţilor DGASPC. Consiliul Judeţean Giurgiu a alocat foarte mulţi bani sistemului sanitar şi nu a primit înapoi niciun leu de la Guvern. Are de recuperat mulţi bani, dar Executivul nu vrea să vadă problemele, nu gândeşte decât politic! Nu poţi să laşi oamenii fără bani de pâine şi să nu-ţi pese!”, a mai spus deputatul Cristina Elena Dinu.

1 COMENTARIU

  1. […] Prezentă la emisiunea „Cappuccino” realizată de Mihai Grigore, la Open TV, Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu, a vorbit şi despre cum a fost gestionată la Giurgiu lupta împotriva coronavirus. „Am avut ocazia să aflu că, la începutul pandemiei, unele spitale din Bucureşti, pe secţii importante, aveau doar 5 măşti de protecţie. La Giurgiu, […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: Deputatul Elena Dinu: „Datorită Consiliului Judeţean, Spitalul Giurgiu a fost pregătit pentru l… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.