De când a preluat Guvernarea, PNL a ştiut doar să dea rapid afară din instituţii publice oameni care nu erau “ai lor”, iar ambiţiile lor pur politice au ca efect blocaje grave în desfăşurarea activităţii acestora. Este şi cazul Gărzii Naţionale de Mediu care, de trei săptămâni, nu are încă un comisar general numit în funcţie, după ce Executivul a demis vechiul şef.

Acest lucru afectează toate sucursalele Gărzii de Mediu din ţară!

Astfel, liberalii s-au lăudat că, în timpul domniei lor, va curge lapte şi miere şi că au ei “profesionişti” pentru toate instituţiile. De fapt, pe ei îi preocupă doar să-şi asigure locuri călduţe, la Putere, pentru următorii ani, şi nu îi interesează faptul că mii de români ar putea avea întârzieri semnificative în ceea ce priveşte salariul!

Printr-un comunicat de presă, Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu trage un semnal de alarmă asupra faptului că au trecut trei săptămâni de când Garda Naţională de Mediu nu are încă un comisar general numit în funcţie.  “În aceste condiţii, activitatea instituţiei este serios afectată și riscă să intre în blocaj în situația în care nu există un ordonator de credite și un buget aprobat pentru anul 2020.

 La această dată, instituţia nu-şi poate onora plăţile aferente diferitelor contracte pe care le-a încheiat cu furnizorii (energie electrică, combustibil, asigurări şi reparaţii pentru autoturismele din dotare, servicii de telefonie mobilă şi internet, gaze, etc.) și nu poate reînnoi contractele care au expirat la sfârșitul anului”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, mai grav, este faptul că, în lipsa unui ordonator de credite, suntem în situația de a nu se putea emite deciziile de salarizare conform art. 38 lin. (4) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2020. Astfel, există riscul ca angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu să nu își poată primi drepturile salariale aferente lunii ianuarie, în data de 10 februarie 2020, aşa cum este stabilit prin ordin de ministru.

Având în vedere cele menționate, Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu solicită rezolvarea cu celeritate a acestei situaţii şi intrarea de urgenţă pe un făgaş normal de funcţionare a instituţiei.

În cazul în care Guvernul României, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu vor găsi soluţii, există riscul ca activitatea instituţiei să înceteze, cu toate repercusiunile ce rezidă din această situaţie”, este precizat în comunicatul Sindicatului Gărzii de Mediu.

1 COMENTARIU

  1. […] De când a preluat Guvernarea, PNL a ştiut doar să dea rapid afară din instituţii publice oameni care nu erau “ai lor”, iar ambiţiile lor pur politice au ca efect blocaje grave în desfăşurarea activităţii acestora. Este şi cazul Gărzii Naţionale de Mediu care, de trei săptămâni, nu are încă un comisar general numit în […] Sursa: giurgiu-net.ro Articol sursa: ULTIMA ORĂ: BLOCAJ, la Garda de Mediu! Nici angajaţii de la Giurgiu nu ştiu dacă îşi vor lua s… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.