Membrii Clubului politiștilor motocicliști Blue Knights România III au desfășurat acțiuni caritabile dedicate lunii cadourilor pentru copiii beneficiari de măsură de protecție specială în casele de tip familial Soarele, Sfântul Ioan și Casa Mea, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

 Astfel, de curând, membrii acestui Club au donat o bucătărie nouă pentru Casa Mea,   precum și alte obiecte de mobilier pentru casele Soarele și Sfântul Ioan . Peste câteva zile, a  urmat o vizită  la Casa de tip familial Soarele din municipiul Giurgiu, unde  membrii Clubului Blue Knights România III au dăruit copiilor aflați în plasament  în această casă, precum și celor de la Casa Sfântul Ioan, obiecte vestimentare, dulciuri, fructe și jucării. Pentru sărbători frumoase, un reprezentant al acestui Club a fost prezent în data de 21 decembrie 2019 la Casa Sfântul Ioan pentru a le dărui copiilor un brad natural împodobit.

       „Apreciem acțiunile de responsabilitate socială derulate de Clubul Blue Knights România III. Doresc să le mulțumesc tuturor celor implicați în aceste acțiuni pentru bucuriile aduse copiilor din sistemul de protecție specială din județul Giurgiu”, a declarat  Cătălin Lupu, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, instituție în subordinea căreia se află cele trei case de tip familial.

                                Comunicat de presă- Denisa Cristescu,

                                    Consilier -Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.