Un bărbat, de 47 ani, este cercetat de polițiști, în urma unui eveniment rutier, după ce, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumurile publice, s-a dezechilibrat și a acroșat un microbuz.

 

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Giurgiu, duminică, 21 octombrie a.c., în jurul orei 19.20 , un bărbat, de 47 ani, din comuna Bujoreni, județul Teleorman, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Drumul Județean 503A, în localitatea Chiriacu, județul Giurgiu, s-a dezechilibrat și a acroșat partea din față a unui microbuz, condus de către un bărbat, de 48 ani, din localitatea Remuș, județul Giurgiu, care era oprit pentru a acorda prioritate unui autoturism.

„În urma impactului acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, autoaccidentându-se ușor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Atât biciclistul, cât și conducătorul microbuzului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 1,11 ml/l alcool pur în aerul expirat pentru biciclist, iar 0,00 ml/l  alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul microbuzului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămarea corporală din culpă”, este precizat în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.