Anul acesta s-au împlinit 556 de ani de la prima atestare documentară a Voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu.

Cu acest prilej, miercuri 27 septembrie 2017, după Sfânta Liturghie, în prezența și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, la Mănăstirea Comana au avut loc mai multe evenimente cultural-religioase, menite să evidențieze acest moment deosebit, scrie pe site-ul Episcopiei Giurgiu.

„În debutul evenimentelor, a fost inaugurat muzeul Mănăstirii Comana, unde există o colecție de obiecte bisericesti de o importanță deosebită atât pentru cultura și arta religioasă ortodoxă, cât și pentru cea națională.

Tezaurul mănăstirii cuprinde obiecte de cult din metal prețios, broderii, tesături și sculpturi în lemn care au fost confectionate în mănăstire sau au fost dăruite de voievozi și alți binefăcători. Toate aceaste obiecte și documente ne-au adus noi informații istorice care întregesc cunoașterea istoriei zbuciumate a poporului roman de pe meleagurile vlăscene, ne-a transmis Părintele Arhim. Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana și exarh al mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre.

În continuare, au fost vernisate două expoziții importante în cadrul muzeului Mănăstirii Comana, în parteneriat cu Muzeul județean de istorie „Teohari Antonescu” din Giurgiu”.

Mai multe informaţii şi fotografii(realizate de Vasile Arcanu), AICI: http://episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=5375

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.