Deputatul giurgiuvean a prezentat declaraţia politică, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor.

O redăm şi noi integral, în rândurile ce urmează:

„Stimați colegi,

De ani de zile, Romania este  ținta  unor campanii de denigrare fara precedent în Uniunea Europeană și spun fără precedent deoarece ea pornește chiar din România și este făcută de români. Culmea este că unii dintre ei sunt trimiși acolo tocmai pentru a apăra interesele țării între națiunile Europei ,în calitatea lor de europarlamentari.

Laszlo Tokes, dacă vă aduceți aminte, europarlamentar român de altfel, a fost cel mai mare dușman al românilor, ducând în Parlamentul European mesaje false despre situația minorității maghiare și ponegrind România cu fiecare luare de cuvânt. Și a făcut foarte rău țării!

A venit apoi un alt val de europarlamentari care au prezentat România ca o țară ”sfâșiată de corupție”, căzută pe mâna unor ”ticăloși”  care atacă și desființează ”statul de drept”.

Este de notorietate campania furibundă dusă de Monica Macovei la Bruxelles împotriva referendumului din 2012 prezentat ca o ”lovitură de stat”. Decizia luată de Parlament, cel mai democratic for al unei țări, și de peste opt milioane de români ieșiți la vot, era în opinia acestei doamne și a altora, lovitură de stat.

Și iar s-a făcut mult rău țării!

Situația de la București a fost analizată cu atenție și îngrijorare de fiecare dată la Bruxelles pentru că era un fapt fără precedent: europarlamentari care își denigrează țara doar pentru a apăra interesele propriului partid.

Sigur, nu este România prima şi nici singura ţară membră a UE care se confruntă cu situații politice tensionate, doar că nici una dintre celelalte ţări membre nu are imaginea României. Si ea a fost creată încetul cu încetul, ani la rând, de aceeași oameni.

Ultima încercare este ”comandoul” organizat recent de Monica Macovei la dezbaterea pe tema democrației și a justiției din România care a avut loc în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European.

Asupra neadevarurilor spuse acolo n-am să insist pentru ca ele se știu, au fost demontate de domnul Liviu Dragnea.

Întrebarea este: ce a câștigat România de pe urma unui astfel de demers?

Ce părere își fac străinii despre noi dacă un ”intelectual rasat” face astfel de lucruri  la Bruxelles, mințind cu un anume interes și denigrand miniștrii propriei țări într-o analiză proprie asupra activității lor?

Ce altă țară din UE se mai confruntă cu această situație? Ați mai văzut europarlamentarii altor țări  cerând sancțiuni împotriva propriei țări?

Am discutat cu europarlamentarii PSD despre impresia pe care o lasă astfel de demersuri în rândul colegilor lor din celelalte țări. Este jenant să vă spun cum ne privesc. Și nu pentru că am fi corupți sau  cerșetori, ci pentru că ne expunem spălandu-ne  rufele murdare în public. Iar pentru asta pierde România!

 

                                                                                     Deputat

Cristina Elena DINU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.