Social-democrații din Camera Deputaților au votat marți, 21 martie 2017, pentru adoptarea unui proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.61/2016 pentru modificarea și completarea Legii educației și sportului nr.69/2000.

Actul normativ vizează crearea unui cadru juridic pentru premierea și susținerea financiară a sportivilor cu nevoi speciale la același nivel cu ceilalți sportivi, pentru același tip de performanțe obținute la competiții naționale și internaționale oficiale.

Într-un comunicat de presă al Grupului PSD din Camera Deputaţilor, noua lege elimină disfuncționalitățile în procesul de finanțare a activității sportive din sume de la bugetul de stat și prevede acordarea de sprijin financiar pentru toate categoriile de sportivi.

„După finalizarea Jocurilor Olimpice, precum și a celor Paralimpice de la Rio de Janeiro 2016, sportivii cu nevoi speciale nu au putut fi premiați la nivelul celor olimpici, deși în lege se menționa că nu există discriminări între cele două categorii, ele având drepturi egale. Însă, prevederile vechii legislații permiteau, în fapt, să fie premiați doar sportivii paralimpici care au luat medalii, respectiv locurile I-III, spre deosebire de ceilalți sportivi, care primesc premii pentru locurile I-VI. De asemenea, s-a completat și s-a modificat modul de calcul al rentei viagere (măsură de protecție socială a sportivilor de performanță), care în vechea lege era neclar, lăsând loc la diferite interpretări și generând inechități raportat la performanțele obținute”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, modificările propuse stabilesc un mod de calcul clar, precis, fără echivoc și plafonează nivelul maxim al rentei viagere la 5 salarii medii brute. Astfel, se creează un cadru normativ unitar referitor la calcularea rentei viagere pentru cei cu performanțe deosebite, fapt necesar având în vedere că există situații concrete în care sportivi cu realizări majore beneficiază de mai puține drepturi decât cei cu performanțe inferioare.

Totodată, se introduc în noul act normativ și condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv de performanță pentru a beneficia de rentă viageră.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.